In curand ne vom apuca cu totii de “porcarii” asa ca mi-am zis sa va tentez, pana atunci, cu ceva usor si interesant. Reteta aceasta este originara din Toscana, unde combinatia de calmari cu mazare si rosii este una traditionala.
Bucatarie: italiana
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 5 minute
Timp de gatit: 25 minute
Ingrediente:
450 g inele de calmari, decongelate
2 linguri de ulei de masline extra virgin
1 ceapa mica, tocata marunt
1 cutie cu rosii tocate, circa 400 g
2 catei de usturoi, tocati marunt
1 lingura de suc de lamaie
3-4 linguri de vin rosu
2 lingurite de rozmarin proaspat, tocat
100 g mazare congelata
320 g spaghete
1 lingura de patrunjel, tocat
1-2 lingurite de sos Tabasco
sare
piper negru, proaspat macinat
Instructiuni:
Se incinge uleiul intr-o tigaie mare, la foc mic-mediu. Se adauga ceapa si se caleste 5 minute, amestecand frecvent, pana se inmoaie.
Se adauga rosiile, cu suc cu tot, vinul, usturoiul si sucul de lamaie. Se amesteca bine. Se adauga rozmarinul si se asezoneaza cu sos Tabasco, sare si piper. Se da mixtura in clocot, apoi se fierbe incet, fara capac, timp de 10 de minute.
Se adauga mazarea, se amesteca si se continua 5 minute, dupa care se adauga inelele de calmari. Se continua alte 4-5 minute, sau pana ce calmarii si mazarea sunt facute. Se gusta si se potriveste asezonarea.
Intre timp se fierb pastele in multa apa, sarata din belsug, conform instructiunilor de pe ambalaj. Se scurg bine si se transfera intr-un castron mare.
Se toarna peste ele mixtura din tigaie si se amesteca. Se adauga patrunjel, se amesteca bine si se serveste.
Sfaturi:
Inele de calmari congelate, de foarte buna calitate, se gasesc la Mega Image, in pungi de 500 g. Nu-mi mai amintesc precis pretul, dar cred ca este sub 25 lei punga. Se decongeleaza lent, peste noapte, in frigider si apoi la temperatura camerei.
Reteta arata foarte bine dar din pacate am uitat sa cumpar mazare. 🙁 Aveti vreo sugestie cu ce as putea sa o inlocuiesc?
Multumesc mult
@vlad: Ardei gras (cu timp de gatit chiar mai scurt decat cel al mazarii), sparanghel, boabe de porumb din cutie, fasole din cutie (in cazul ambelor nu mai trebuie fierte, ci doar incinse).
daca mai are vreo importanta dupa atita timp sepia si calmarul sunt 2 vietati diferite cei drept rude dar diferite de unde confuzia asta?
@catalin: Normal ca sunt vietuitoare diferite. Nu este vorba despre confuzie, ci despre o asimilare in ce priveste modul de a le gati, asemanator la calmari si la sepiile mici.
Stiu de foarte mult timp (adica mai exact de vreo 40 de ani), ca pronuntia corecta este CALMAR nu CALAMAR!
Nu stiu cum s-a ajuns la aceasta deviere a cuvantului in CALAMAR!
N-am vazut nicaieri scrierea corecta! Nici in supermarketuri, unde am totusi pretentie!
Esti singurul care a postat corect cuvantul! FELICITARI! 🙂
@MazdaRX8: Din fericire nu sunt singurul, stiu precis ca am mai vazut cuvantul corect si pe alte site-uri, dar nu-mi amintesc acum unde. Oricum, cred ca esti printre putinii care mai are pretentii de la supermarketuri, dupa ce am vazut aberatiile “chivas” in loc de arpagic, “apio” in loc de telina si altele asemenea. 🙂
Salut, Radu!
Am doua observatii la calamari (sepie)*. La fructele de mare e bine ca timpul de gatire sa nu depaseasca 4-5 minute**. În cazul sepiei, e bine chiar sa-facem un stirr-fry în ulei cu usturoi, la foc violent, cît sa-si lase sepia sucul pe peretii tigaii si sa se arda nitel. Stingem cu putin vin. Scoatem inelele, apoi putem asambla sosul chiar în tigaia în care am calit sepia, în asa fel încît gustul ramas pe pereti sa intre în sos. Punem la loc sepia în sos în secunda dinaintea adaugarii spaghetelor.
Despre mazare. Mazarea are prostul obicei sa se întareasca în mediu acid. E bine sa alegem mazare cît se poate de moale si de tînara. Altminteri, rontaim.
—————–
* Daca gasiti sepie marunta, nici sa nu va gînditi sa o eviscerati. E pacat. Sepia marunta se gateste direct. Continutul sacului, împreuna cu cerneala, sunt comestibile. Iar coronitele cornoase de pe flageli nu deranjeaza. În Japonia, uneori, nici sepia mare nu se eviscereaza ireversibil. Viscerele se storc de pasta si se ameseteca cu sare/shoyu si cu corpurile crude, taiate fîsiute. Se serveste ca aperitiv în cantitati mici. Desigur, trebuie sa fie sepie lipsita de paraziti, destinata consumului crud. Atentie! Sepia e gazda a multor feluri de viermi. De aceea, daca nu scrie pe pachet ca e pentru consumul direct, e bine sa o gatiti la peste 60 de grade.
** Mi-amintesc, era prin 1978 cînd am cumparat din Piata Amzei doua kilograme de sepie. Nu stiu prin ce minune a fost pusa în galantar. În Bucuresti, nici pîna atunci nu vazusem, si nici de atunci si pîna în 1995. Cum ziceam, nu stiam cum sa o prepar, iar Google nu exista nici în proiect. Am decis în prima faza sa o fierb. S-a strîns la fiert. Însa, paradoxal, cu cît trecea timpul, cu atît mai chircita si mai tare se facea. Am rontait nitel la ea, apoi am decis ca e timpul sa o arunc.
@Marius Delaepicentru: Ma bucur ca ai revenit, Marius! Chiar eram ingrijorat, caci am incercat de cateva ori sa te contactez pe e-mail si nu ai raspuns, iar pe blog nu ai mai fost vizibil. Sper ca totul este OK si ti-as fi recunoscator daca mi-ai putea indica o adresa de mail pe care o controlezi mai des, caci as vrea sa putem discuta si in particular.
Apropo de aceasta reteta:
1. termenul corect (acceptat de DEX) este calmari, nu calamari care este o preluare din limba italiana
2. la fructele de mare timpul de gatit este intr-adevar foarte scurt, maxim 4-5 minute. Calmarii au insa o caracteristica mai ciudata. Ei se gatesc bine fie la timpi scurti (4 minute) fie la timpi lungi (peste 25-30 de minute), in acest ultim caz gatindu-se mai ales prin fierbere fara clocot (sub 95°C). Orice timp intermediar ii face sa fie cam tari. Nu am incercat niciodata metoda “lunga”, dar am citit in multe locuri despre ea.
3. mediul acid nu doar intareste mazarea, ci ii si altereaza culoarea, dar asta este reteta celor din Toscana; pana la urma a iesit OK, atat textura cat si culoarea
4. nu am vazut niciodata sepie (calmar) marunta pe piata noastra; am gasit doar calmari congelati, sau pe pat de gheata (probabil decongelati in prealabil), intotdeauna curatati.