Aceasta reteta are si varianta video.
Va propun o tocana de vita, satioasa si robusta, dar extrem de gustoasa. Carnea este gatita intr-un sos pe baza de vin si conserve de rosii, produse de Cirio.
Bucatarie: italiana
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 10 minute
Timp de gatit: 2 ore
Ingrediente:
2 linguri de faina
2 lingurite de cimbru uscat
500 g pulpa de vita, taiata cubulete de 3 cm
2 linguri de ulei de masline
1 ceapa, tocata grosier
400 g rosii tocate Cirio Polpa
250 ml vin rosu
3 linguri de pasta de rosii
4 cartofi mari, taiati in sferturi
4 catei de usturoi, pisati
100 g mazare congelata
100 g morcovi taiati cubulete
2 lingurite de zahar
Instructiuni:
Incinge cuptorul la 160 °C.
Amesteca faina cu cimbru, sare si piper. Faineaza cubuletele de carne pana se acopera uniform. Scutura excesul.
Incinge uleiul intr-o cratita, adauga carnea si rumeneste cubuletele uniform, la foc mediu-mare. Scoate-le cu o spumiera si scurge-le de ulei pe prosoape de hartie.
Micsoreaza flacara si adauga ceapa in cratita; racaie sedimentele rumenite lasate de carne. Gateste ceapa 3-4 minute, amestecand frecvent, apoi adauga rosiile, vinul, pasta de rosii, morcovii si usturoiul. Da in clocot mixtura, acopera cratita si transfer-o in cuptor timp de 110 minute.
Intre timp fierbe molcom cartofii in apa cu sare, timp de 10-12 minute, sau pana ce sunt fragezi. Scurge-i bine si asezoneaza-i cu sare si piper.
Adauga mazarea si zaharul si continua gatitul in cuptor, timp de 10 minute. Gusta si asezoneaza cu sare, piper si zahar, daca este cazul. Serveste alaturi de cartofi fierti.
Cam asa fac si eu tocana, fara mazare si cimbru ca nu-mi plac dar pun in plus o foaie de dafin si un bouquet garni din verdeturi de care se nimereste sa am, diferenta fata de tocanele noastre si gustul final o da vinul (mai ales rosu si parfumat, scap si mai mult decat scrii tu in reteta 🙂 ) si faptul ca sunt fierte la foc mic timp indelungat, savoarea e alta si am constatat ca imi plac mai mult tocanele italienilor si frantujilor 🙂
@Ada: Asta este felul corect de a face tocana de vita: brezarea. Adica o rumenire rapida urmata de fiertul indelung, in lichid, la foc foarte mic. 😀 Am gatit astfel de tocane si in bere, si in fond brun, si in amestec de vin cu coniac. Minunate toate.
Arata excelent, ador carnea de vita! am sa fac reteta cu siguranta (dupa post).
Si baiatului meu i-a placut reteta: „Radu e baiat destept!”
@Claudia: Si mama imi spunea asa… 🙂
Ador spezzatino… Ahhh, ce pofta… Si dieta cine-o mai face? :))
@Ana Maria: Care dieta?! Sau putem manca spezzatino in pauza dintre doua diete? 🙂
Imi plac mult tocanele de vita si abia astept sa se termine postul asta. Am pus reteta ta la favorite pana atunci. 🙂
@simina: Eu nu tin cont de post. Nu mi se pare OK un post de 40 de zile, sau cat dureaza, ca dupa aceea sa te umpli cu oua si miel. Nu este sanatos. Cel mai bine ar fi sa tinem un post de 2 zile saptamanal, sa zicem marti si vineri, si atata. Spor la gatit. 🙂