Tajin de peste

Ar fi multe de spus despre tajine si tocmai de aceea prefer sa o las pe mai tarziu. Tajinele merita un material separat. O sa ma limitez la a spune deocamdata ca este un preparat nord-african, numit dupa vasul de pamant in care este gatit.
tajina de peste1 - Tajin de peste 1 - Retetele lui Radu

Un tajin (vas) traditionala este fabricat din pamant ars, uneori glazurat in interior. Consta din doua parti: o baza rotunda, cu fund plat, ceva mai inalta decat o tigaie si ceva mai putin inalta decat o cratita, si un capac conic, tuguiat.
Acestea fiind zise, sa revenim la tajinul de fata, ca preparat. Este unul extrem de simplu, foarte aromat, delicios si sanatoa: peste, citrice, condimente, ulei de masline si multe legume.
Bucatarie: marocana
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 10 minute + marinare
Timp de gatit: 50 minute
Ingrediente:
2 trunchiuri de peste (eu am folosit caras, dar puteti lua in calcul orice peste de apa dulce sau rece), circa 1,4 kg, curatate de solzi si eviscerate
sare
piper negru, proaspat macinat
2-3 linguri de pasta de rosii
2 linguri de seminte de chimion, macinate
3 catei de usturoi, tocati
1 ardei iute rosu, tocat
2 linguri de suc de lamaie, proaspat stors
2 linguri de boia dulce
4 rosii (circa 400 g in total), taiate rondele
6 ardei grasi (circa 500 g in total), de diferite culori, taiati rondele
2 lamai, taiate rondele
2 linguri de frunze proaspete de coriandru (sau patrunjel)
3-4 linguri de ulei de masline extra virgin
Instructiuni:
Se piseaza intr-o piua usturoiul cu ardei iute si putina sare. Se amesteca apoi, intr-un castron, aceasta mixtura cu pasta de rosii, chimion si suc de lamaie.
Se incinge cuptorul la 200 °C.
Se spala pestii si se sterg cu prosoape de hartie. Se practica 4-5 despicaturi pe fiecare parte, adanci de cca. 1 cm. Se sareaza si se pipereaza pestii. Se ung in interior si pe exterior, insistand la despicaturi, cu mixtura de condimente. Se acopera si se lasa la marinat minim 30 de minute.
Se astern intr-un tajin jumatate din cantitatile de rosie, ardei gras si lamaie. Se sareaza si se pipereaza. Se stropesc cu jumatate din uleiul de masline. Pestre acest strat se asaza pestii. Peste pesti se asaza cealalta jumatate din cantitatile de rosii, ardei gras si lamaie. Se sareaza si se pipereaza din nou, apoi se stropesc cu restul de ulei de masline. Se acopera tajinul si se introduce in cuptor.
Se gateste 35-40 de minute. Se indeparteaza apoi capacul si se continua alte 10-15 minute, pana ce lichidul a scazut indeajuns, iar pestii se rumenesc putin.
Se servesc imediat, prepsarati cu frunze proaspete de coriandru (sau patrunjel).
Variante:
In loc de trunchiuri de peste se pot folosi si fileuri. Reduceti la jumatate timpul de gatit.
Ca alternativa pentru mixtura de condimente, se poate folosi un amestec de 2-3 linguri de pasta de rosii, 3 catei de usturoi rasi, 2 linguri de suc de lamaie, 1 lingura de pasta harissa si 1-2 linguri de frunze de coriandru tocate.
O alta varianta este sa folositi ca marinada un sos chermoula.

9 comentarii pe “Tajin de peste

  1. cristi-j spune:

    abia astept articolul despre tajine .
    sa zicem ca despre vase stiu doar atat : sunt grele si scumpe (am vrut sa-mi aduc acum pentru ca am vazut des pe-acolo dar nu e o idee viabila … hehehe)
    caras ? nu multumesc … hahaha

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Tajinele din Maroc sunt foarte ieftine, sub 10 euro una maricica. In Ikea costa cam 200 lei, iar una de „brand” se duce si la 7-800 lei. Nu merita, in opinia mea.
      Caras? Foarte gustos, daca faci abstractie de oase. 🙂

  2. Laura Pricop spune:

    Imi place reteta. Mor dupa rosii si ardei si imi place mult si pestele cu lamaie. Cred insa ca nu voi alege totcaras. mi se pare mult prea osos. prefer ceva care se mananca mai comod. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.