Restaurant Tripoli – specific libanez
Str. Calea Călăraşi 90

Restaurant Tripoli - Bucuresti
Mărturisesc că, la început, nu am înţeles de ce un restaurant libanez se numeşte Tripoli. Ştiam doar că Tripoli este capitala Libiei şi că fusese înfiinţat de fenicieni, strămoşii de azi ai libanezilor. Mă şi gândeam că legătura între Tripoli şi Liban este cam prea complicată pentru românul mediu şi că se putea găsi un nume mai potrivit. Recent, tot săpând pe Internet am aflat cu curprindere că Tripoli este şi numele unui important oraş libanez. Este chiar al doilea oraş ca mărime, după Beirut; dacă nu mă înşel, are chiar vreo 500.000 de locuitori. Iată, deci, că numele era cât se poate de justificat şi doar ignoranţa m-a făcut să-l pun în dubiu.
 
Fusesem deja la restaurantul Tripoli de câteva ori, încă de pe vremea când desenele de pe pereţi erau în lucru. Îmi amintesc de o fată foarte tânără, probabil studentă, care trebăluia cu o grămadă de pensule şi vopsele. Desenele nu mi se par chiar opere de artă, dar sunt oricum mai bune decât ceea ce am vazut prin alte părţi, iar dacă le priveşti cu ochii în farfurie, încep chiar să ţi se pară frumoase.

M-am gândit că, dacă tot am avut aflat acum de ce se numeşte Tripoli, poate n-ar fi rău să mai dau o raită pe acolo, să văd ce s-a schimbat între timp. Zis şi făcut, l-am luat de o aripă pe amicul Costel şi am descins acolo vineri (24 aprilie 2009) pe la ora 18:00. Cum suntem în criză – nu eu şi Costel, ci toată planeta – restaurantul era pe trei sferturi gol (clienţii au început să se strângă, cât de cât, abia după vreo oră).
Am constatat că meniul era cam acelaşi pe care îl ştiam de acum 2-3 ani, sau dacă se produsese între timp vreo schimbare, în orice caz nu era una spectaculoasă, pe care să o remarc.
Restaurant Tripoli - Bucuresti
Am comandat rapid felurile mele preferate, hummus cu snuber (seminţe de pin) şi falafel… aşa, ca să fiu sigur. Mare invenţie năutul ăsta, să ştiţi! Mie îmi place teribil.
Costel a luat baba ganoush şi sharhat de pui, iar la desert ne-am aruncat la „noapte la Tripoli”, un desert cu caimac frecat cu pâine, feliuţe de banană, fâşiuşe de pepene galben, miere şi fistic măcinat. 
Preţuri: gustările între 12-15 RON, felurile principale între 17-28 RON, deserturile pe la 11-15 RON. Nu e gratis, dar nici de speriat…

Ca să scurtez povestea, mâncarea a fost din nou foarte bună, deci calitatea s-a menţinut constantă în toţi aceşti ani, serviciul rapid, porţiile îndeajuns de mari, atmosfera ok şi preţuri rezonabile. Vă pot jura cu mâna pe inimă că este un restaurant super-decent, unde ar merita să calc mai des, un loc unde se poate merge cu prietenii, cu familia, potrivit chiar pentru o ieşire cu perechea.

Ah, era să uit… Tripoli este un restaurant pentru fumători, deci cei care aveţi probleme cu fumul de ţigară (cum este şi cazul meu), mergeţi acolo până să se întunece, când restaurantul nu este aglomerat, iar cei câţiva fumători sunt suportabili.

În concluzie: mâncarea: 5 puncte, serviciul: 4 puncte, atmosferă: 4 puncte, porţii: 4 puncte, preţ: 3 puncte. 20 de puncte din 25 posibile, adică destul de sus în aprecierile mele.

Legenda:
0 puncte: execrabil / scump ca ochii din cap
1 punct: rău / mult prea scump
2 puncte: binişor / cam scump
3 puncte: mediu / preţ ok
4 puncte: bine / destul de ieftin
5 puncte: excelent / neaşteptat de ieftin