Ce ai manca la…ultima masa?
Sunt curios. Iata motivul, singurul, pentru care scriu acest articol. Sunt curios care anume preparat culinar va place cel mai mult… dar cu adevarat cel mai mult. Nu vreau sa ma uimiti cu un preparat deosebit de rafinat si cu denumire alambicata, gen: „fricassée de fazan cu inimi de anghinare si sos spuma de sparanghel”, vreau adevarul adevarat, adica cel mai cinstit raspuns posibil la întrebarea ce urmeaza descrierii unei situatii prezumtive.
Situatia este aceasta: sa presupunem ca sunteti, Doamne fereste!, în celula condamnatilor la moarte si aveti dreptul la îndeplinirea unei ultime dorinte. Sa presupunem ca aceasta dorinta ar fi o ultima masa, ceva, un preparat, un desert, o supa, orice. O chestie comestibila si care va place teribil de mult, dincolo de logica, ceva care va face sa va simtiti fericiti, recunoscatori si satui.
Întrebarea este aceasta: ce ati alege? Poate ceva cunoscut în ultimii ani, sau zeci de ani, de cand ati devenit adult? Poate ceva din copilarie, gatit de mama acasa? Poate ceva ce va gatiti singuri?
Ştiu ca este greu de raspuns, dar ar fi o tema de discutie extrem de interesanta. Eu, de pilda, ce as raspunde? Sunt dator s-o fac, caci trebuie ca cineva sa sparga gheata si corect este ca acela sa fie exact cel care va „instiga”. Probabil va asteptati sa-mi doresc vreun curry thailandez, picant si aromat, sau un pui tandoori, sau vreo salata colorata, aromata si presarata cu seminte de susan prajite. Toate sunt foooaaarte bune si cand ma gandesc la ele deja îmi ploua în gura. Totusi nu acestea ar fi raspunsul.
Raspunsul meu, cel mai sincer, adica „pe bune” rau de tot, ar fi placinta cu mere, asa cum o facea mama.
As mesteca-o si as închide ochii amintindu-mi de vremurile cand eram mic, mult mai mic decat copiii mei de acum, cand parintii mei erau tineri, ceva mai tineri decat copiii mei de acum, cand eram lipsit de griji si atat de fericit încat nici nu stiam ca voi rememora acele momente peste zeci de ani si voi zambi cu ochii umeziti la amintirea lor.
Da, banala placinta cu mere, amestecata cu putina gutuie rasa, “împanata” cu o mana de stafide si aromata cu un strop de scortisoara. Cred ca ar fi minunata ca ultima masa.
Cum se face crema de zahar ars?
se pune direct la cuptor sau in o oala cu apa sa fiarba?
@laura: Ai aici reteta detaliata.
O ciorba de burta, buna, bine facuta, cu burta multa, dreasa cu smantana si mujdei, o portie de ardei umplut cu carne si un profiterol.
hm.nu m-am gandit ce voi manca la sf de drum.dar deja imi ploua in gura dupa placinta lui mama cu mere de cozonaci lu matusimea ,mamaie.iar mama facea un papricas mamama.am incercat aceas reteta a mamei dar parca nu are acelas gust iar facut de mine invatata de o italianca spaghete cu sos ragu care eu si copii as manca pana nu mai putem.interesant articol sper sa traiesc atat cat imi e mosoru sa i pot ajuta si pe copii me-i.o seara frumoasa
o mamaliguta cu brinza de oi alaturi de o friptura zdravana de purcel…hai…si niste muraturi…ca deh,cea mai buna leguma e tot carnea!cam asta ar fi ultimaaaaa…
@gabi: Ce dorinta cuminte. Pe FB iti plac mult retetele exotice, cu fructe de mare. Ultima masa, insa, tot din bucataria mamei. 🙂
Desi a trecut mai bine de un an de la deschiderea postului,nu ma pot abtine sa nu scriu…..nu de alta dar a provocat asa un sentiment gandul la ultima masa…probabil nu as avea nevoie…..pe motiv de suparare :)…..dar fara motiv de suparare as solicita friptura de miel la tava cu muuuuuuuuult hrean cu otet!
@braluca: Si ceva langa fripturica? Cartofi, poate? 🙂
Sper ca n-am intarziat prea tare cu raspunsul ! :))
CIOCOLATA,MUUUUUUULTA CIOCOLATA !
Sau :1.sarmale cu smantana,ardei iute si mamaliguta.
2.salata de vinete cu ceapa si rosii
Hribi la ceaun cu usturoi si mamaliguta. ori, varianta imbunatatita: prepelita cu hribi. ori fie ce o fi dar sa fie cu hribi!
@Magda: Hribi cu hribi. 🙂
Placinta cu cartofi pe care o facea bunica mea in ziua in care cocea painile in cuptorul din curte. Aluatul era cel pentru paine iar umplutura era din cartofi taiati rondele, ceapa taiata pestisori, sare si mult piper negru macinat nitel mai mare. Umplutura asta o pregatea cu doua – trei ore inainte, iar treaba mea era sa o amestec din cand in cand. Cand aluatul era gata, taia bucati din el, il intindea, dar nu prea tare, pana ajungea sa aiba 4-5mm grosime, ii dadea o forma rotunda, punea apoi in mijloc 2-3 pumni de umplutura, il plia, iar apoi, dupa ce aseza painile in cuptor, aseza si placintele in gura cuptorului. Langa placinta asta fierbinte, abia scoasa din cuptor, merge de minune un pahar de zeama de varza rece sau cativa castraveciori murati, stropiti cu nitel ulei de dovleac de la Faget (Banat).
@Nora: Fain de tot. Daca mai ai un loc liber la masa asta, ma inscriu eu. 🙂
Desi probabil in decursul timpului mi-as schimba preferintele ACUM as alege un desert. Cheescakeul de la Copolovici (Kopel’s) cu dulceata de fructe de padure.
Inca odata, e o alegere de moment (mai mult datorita faptului ca nu prea mananc prajituri). Imi place foarte mult prajitura asta pe care am descoperit-o de curand.
Pe termen lung cred ca as reveni la un preparat tailandez asa cum il faceau acum cativa ani la Siam. Sau poate un Sugiuc autentic cu salata fatoush si un Ayran.
@Conu Fanica: Da, Siam a cam scazut in calitate fata de acum 3-4 ani. Deci, in cazul tau, depinde de momentul in care mori. Cheesecake? Minim 1 kg, as sugera. 🙂