Khmer and proud of it!
La Bangkok, cand aduceam vorba despre bucataria Cambodgiei, mi se raspundea: “Cambodgia nu are bucatarie!” Raspunsul includea un pic de sarcasm si un evident aer de superioritate. Thailanda are o bucatarie senzationala, iar localnicii sunt extrem de mandri de acest lucru.
Mai toata lumea de acolo stie sa gateasca, aceasta neinsemnand neaparat ca bucataria thailandeza este foarte usoara, ci ca foarte multi sunt pasionati si ca gatitul este considerat o arta si un mod de exprimare.
Revenind la intrebarea despre bucataria Cambodgiei, mi se mai spunea: “Au luat bucataria noastra, si au facut-o mai putin picanta si condimentata.” Inclinam sa dau crezare aceastei afirmatii, cunoscand bine calitatile bucatariei thailandeze si stiind ca ambele tari au clima si resurse similare.
Perceptia mi s-a schimbat insa cand am traversat granita si am ajuns la Siem Reap, un oras cambodgian cu vreo 20.000 de locuitori, situat la 60 de km de granita cu Thailanda. Siem Reap este principala poarta turistica spre imensele temple de la Angkor, patrimoniu al umanitatii.
Am adus vorba despre Angkor pentru ca, surprinzator, vechile ruine si ceea ce am citit despre ele, mi-au adus raspunsul la intrebarea initiala: “Cum este bucataria cambodgiana?“.
Cele peste 1000 de temple de la Angkor au fost construite intre secolele VIII si XV de conducatorii imperiului khmer. Influenta khmerilor s-a intins, la apogeul sau (cand complexul de temple, locuinte, piete, palate si fortarete umplea o suprafata de 300 de kmp si adapostea peste un milion de locuitori), peste vaste regiuni care includeau teritorii actuale din Thailanda, Laos, Cambodgia, Vietnam.
Acesti cuceritori au raspandit religia, metodele de cultivare a orezului (khmerii cunosteau pe atunci mai multe sute de varietati de orez, multe dintre ele pierdute astazi) si, bineinteles, cultura culinara. Sute de ani, thailandezii, si nu numai ei, au fost supusi acestei influente culinare. Este imposibil ca aceasta influenta sa nu fi lasat urme in gastronomia thailandeza.
Imperiul khmer a fost distrus in cele din urma in 1432 de catre thailandezi, ceea ce a facut ca localnicii sa paraseasca orasele si sa migreze la sud de actualul Phnom Penh. Acest lucru s-a petrecut inainte de introducerea ardeilor iuti in Asia.
Am descoperit astfel ca bucataria thailandeza a fost influentata de cea khmera, si nu invers. Dupa ce portughezii au adus ardeii iuti in Asia, bucataria thailandeza a urmat un drum propriu, adoptand cu entuziasm acest nou ingredient.
Ce s-a intamplat cu bucataria khmera, recte camdodgiana? Si-a urmat si ea un drum propriu, a asimilat influente indiene, chinezesti, thailandeze, vietnameze si franceze si si-a cristalizat o identitate proprie. La prima vedere, se poate spune si ca este o varianta mai putin iute a bucatariei thailandeze, acest lucru fiind partial adevarat.
ambodgia este insa una dintre bucatariile extrem de interesante ale Asiei, practic aproape necunoscuta europenilor. Inca nu este teoretizata, ierarhizata si popularizata, de aceea surpriza a fost cu atat mai placuta.
Bucataria cambodgiana combina gustul delicios de proaspat al celei vietnameze, adancimea si opulenta celei indiene, versatilitatea celei chineze si aromele si aspectul pictural al celei thailandeze, la care se adauga un pic de rafinament francez.
In Siem Reap, cea mai interesanta (din puncte de vedere culinar) strada este, fara indoiala, Pub, un fel de rue Mouffetard a acestui mic orasel, in care abia s-au asfaltat drumurile, dar care are mai multe hoteluri de 4 si 5 stele decat intreaga Romanie. Afluenta de turisti este incredibila, zilnic vin cu miile, si toti trebuie hraniti.
Pub Street ofera o diversitate de restaurante, in special cambodgiene, indiene si franceze. Credincios hotararii mele de a manca, oriunde m-as afla, doar la restaurante ce servesc bucatarie locala, primul in care am pus piciorul a fost “Cambodian Soup”, atras fiind de afluenta de clienti si de motto-ul: “Khmer and proud of it“, motto care se inscrie in nationalismul ilustrat si de sloganul celei mai cunoscute beri cambodgiene, Angkor: “My country, my beer“.
Un nationalism mandru, lipsit de agresivitate, de inteles in acest colt al Terrei despre care nu stii daca este batut de soarta, sau binecuvantat de Dumnezeu, cu oameni atat de saraci si atat de incercati de ororile dictaturii si a razboiului, dar atat de generosi, senini si prietenosi.
Desi ma aflam la “Cambodian Soup”, am trecut peste oferta de supe din meniu si am comandat cea mai cunoscuta mancare khmera, “amok”, un fel de curry local. Amokul traditional se prepara din peste, dar restaurantul oferea si variante cu pui, porc si vita.
Amok-ul este condimentat cu o pasta numita kroeung (pasta de ierburi aromate), asemanatoare unei paste de curry, preparata din ardei iuti uscati, inmuiati in apa si tocati, usturoi, galangal, lemongrass, radacina de curcuma proaspata si coaja de limeta kafir.
Aceasta pasta se gateste la foc mediu, in lapte de cocos, apoi se adauga un ou batut, peste (sau alt tip de carne) si sos de peste. In final, mixtura este transferata in cupe facute din frunze de banana si gatita 15-20 de minute intr-un steamer. Amok-ul are personalitate, este delicios, racoritor si aromat si, intr-adevar, mai putin iute si condimentat decat un curry thailandez.
Nu toti turistii mananca pe Pub Street, si nu toti mananca la restaurant. Oferta stradala este la fel de bogata ca in Thailanda. Cum treci de Pub Street si te indrepti spre Night Market, strazile se umplu de tarabe si masute de plastic.
Copii inarmati cu meniuri alearga dupa clienti, in timp ce parintii lor servesc la mese si gatesc. Si in Cambodgia, ca si in Thailanda, cei cu mintea mai tanara si mai proaspata invata mai repede decat adultii sa rupa cateva fraza in engleza, indeajuns ca sa se descurce cu clientii.
Pustii sunt toti foarte draguti si isteti foc, agili ca sfarlezele si neobositi. Cand nu au un client in vizor, glumesc si rad aratandu-si dintii orbitori de albi. Nu cred ca au avut vreodata de-a face cu dentistul, dar danturile lor sunt superbe.
Totul este proaspat si miroase atat de bine incat treci cu vederea faptul ca mananci pe o bucata de musama, intinsa pe o masa de plastic. In toate, Siem Reap si Cambodgia, sunt ambele o surpriza extrem de placuta. A doua zi mi-am cumparat imediat o carte de retete cambodgiene, trepidand de nerabdare sa ajung in Phnom Penh. Dupa 3 zile de vizitat temple ma pregateam sufleteste sa dau piept cu gastronomia unui oras mare.
Voi parasi Siem Reap-ul adanc impresionat de amabilitatea, caldura si optimismul localnicilor. La aproape 30 de ani dupa genocidul savarsit de regimul Pol Pot, Cambodgia incepe sa-si revina. N-a uitat cele 4 milioane de morti, nici orasele devastate. Si-a inghitit lacrimile si a luat-o de la capat. Cu toata saracia, maturii zambesc, iar rasetele copiilor se aud peste tot. O adevarata lectie de viata pentru noi toti. Pana sa ajung in Phnom Penh, am mai avut parte de o experienta extraordinara pe lacul Ton Le Sap.
Dar, despre aceasta, in zilele urmatoare.
Din aceeasi serie:
Ton Le Sap
Picnic langa Angkor Wat
Cu cosnita în Phnom Penh
Şcoala de gatit
Si pentru mine excursia in Cambodgia a fost o lectie de viata. Am plecat spre aceasta tara cu o oarecare frica si m-am intors indragostita de ea.
@Iulia: Ma bucur ca nu sunt singurul indragostit iremediabil de acea parte a Asiei. 🙂
Radu, ti-ai atins scopul in ceea ce priveste starnirea curiozitatii legate de bucataria asiatica. cei care iti vizitam blogul, fara sa avem vreo tangenta profesionala cu gastronomia, suntem aici pentru ca ne place ce citim, simplu. lectura, desi rezumata, este profunda, informatiile sunt mai mult decat utile, retetele absolut delicioase iar discutiile si polemica sunt incitante. toate acestea ma fac sa revin.
calatoria virtuala la care ne inviti este pretioasa ptr mine, mi-a largit orizontul: la mine predomina conservatorismul acum m-am transformat intr-o aventurista in materie de gastronomie fie ca ma aflu acasa in bucataria mea sau la un restaurant cu specific.
@ardeiute: Ma bucur ca am reusit sa te fac curioasa si pe tine. Eu sunt de parere ca trevbuie sa experimentam in bucatarie, fiindca gatitul este o joaca si o placere. Am eu o vorba: ai voie sa nu-ti placa, nu ai voie sa nu gusti macar o data! 🙂
m-ai dus si pe mine acolo cu articolul tau…frumos spus totul,astept si urmarea. Recunosc multe elemente thailandeze, dar despre Cambodgia tot ce stiu e din filmele si cartile gen The Killing Fields. Multmumesc ca ne arati Cambodgia asa cum e ea. Chiar am simtit ca in seara asta am fost pe Pub Street.
@cristi-j “un pic mai multa modestie n-ar strica “patriotilor”romani care au impresia ca romania e buricul pamintului si cea mai frumoasa tara din lume” – ce adevar graiesti tu. Sa vezi ce s-a mai ofensat cineva cand i-am spus ca pana si chinezii au sarmale! Si n-am reusit sa conving acea persoana ca noi nu avem nici o mancare celebra pentru care sa fim cunoscuti.
@mitinita: Ma bucur ca ti-a placut articolul… Cambodgia a fost pentru mine o experienta definitorie. Am plecat mai bogat din acea tara atat de batuta si, in acelasi timp, atat de binecuvantata de divinitate.
In ce priveste mancarurile “celebre”, Romania nu sta chiar atat de rau. Intr-adevar, sarmalele si mamaliga le au si altii, avem insa preparare, poate mai umile la prima vedere, dar care sunt recunoscute pe plan international ca fiind romanesti. Atat Larousse cat si Hering’s evidentiaza mai multe preparate condiderate ca fiind traditionale romanesti. Printre ele mititeii, mujdeiul, pastrama, ciulamaua, ciorba de perisoare, ciorba ardeleneasca si banateana, branza telemea, ardeii umpluti, salata de vinete si multe altele. Este un subiect care imi este si mie necunoscut, dar stiu indeajuns ca sa pot sa afirm ca avem o contributie culinara ce reprezinta substantial mai mult decat ceea ce am putea spera conform teritoriului, populatiei si posibilitatilor noastre materiale. Chiar nu stam rau deloc. 🙂
…sub forma de dulciuri de casa, “kitsch comunist” sau complex cofetarie-patiserie.
@j-itsirc: Cred ca si in cazul ultimelor comentarii discutia poate fi mult mai profunda si poate ar merita un post separat. Oricum, fiind blogul meu, cred ca acest “Daca visati sa cuceriti Europa cu bucatarie asiatica…” mi se adreseaza macar partial, asa ca as vrea sa precizez ca nici nu visez si nici nu ar trebui sa se intample acest lucru. Ceea ce visez eu cu adevarat este sa trezesc curiozitatea si interesul cititorilor mei pentru o bucatarie plina de fantezie, executata corect si avand ca rezultat preparate sanatoase si gustoase. As putea afima, de asemenea, ca bucataria asiatica a cucerit deja pietele ocidentale care meritau efortul de a fi cucerite; cand zic ca “a cucerit” nu vreau sa spun ca a castigat preponderenta fata de bucatariile locale, dar ca este, in orasele mari, extrem de prezenta si de apreciata.
Cum spuneam insa, acest tip de discutie merita un post separat. Putem spune atat de multe lucruri despre bucataria cambodgiana, incat ar fi pacat sa comentam alte subiect la un articol destinat ei.
Discutia este mult mai profunda, dar va multumesc ambilor pentru reactii; astea ma interesau in primul rand. Si eu sunt fascinat de Asia, apropo.
Dar pentru ca, asa cum am zis, cred ca suntem aici ca sa discutam despre mancare (si eventual cum sa faci bani si cultura din ea), sfaturile mele pentru orice intreprinzator in domeniu ar fi: daca vreti sa cuceriti Romania, bazati-va pe niste impinge tava de nivel mai inalt (aproape cu eleganta unui restaurant) care sa se bazeze mai ales pe pranzuri (pentru studenti, corporatisti) si intalniri de afaceri. Un meniu romanesc+fusion si 8-12 euro/pranz cred ca ar fi indicate. In domeniul dulciurilor, nu ar strica nici un al doilea Fadel.
Daca visati sa cuceriti Europa cu bucatarie asiatica (apropo, cred ca suntem un popor cu putine vise de marire), bazati-va pe bucatarie coreeana, vietnameza, cambodgiana. Toate bucatariile asiatice sunt interesante, dar unele aproape si-au atins potentialul de crestere (chineza, indiana, japoneza), iar la altele ar trebui investit prea mult in reclama…nu fascineaza inca. De asemenea, mi-as dori sa vad exportata cofetaria romaneasca.
Nici eu nu vreau sa incep vreo polemica, dar mi se pare ca exagerarile patriotarde, ca si cele din sens opus, sunt regretabile in aceeasi masura. Exista in aceasta lume nenumarate destinatii cu monumente superioare celor din tara noastra.
Complexul de temple de la Angkor Wat este unul dintre acestea si sunt sigura ca nu gresesc atunci cand afirm ca in Romania nu exista ceva similar ca dimensiuni, intindere, valoare artistica si facilitati turistice. Inca nu am fost acolo, dar am citit foarte multe despre el. Pana si faptul ca toata aceasta documentatie este usor de gasit arata masura in care Angkor Wat este important pentru umanitate.
Nu este mai putin adevarat ca si cele cateva monumente de exceptie de la noi nu sunt deloc promovate, nu sunt intretinute, nu sunt cunoscute si, mai ales, nu sunt organizate pentru turism. Si este mare pacat, caci turismul este unul dintre mijloacele prin care ne putem reface imaginea ca tara, popor si cultura.
@j-itsirc . nu stiu nimic despre forumurile de discutii ale ziarelor . se pare ca tu esti cel cunoscator .si tu esti cel care lasa un comentariu complet inafara subiectului articolului .
nu ma cunosti , probabil nici macar din comentariile lasate pe acest blog , asa ca te rog nu ma judeca . si in nici un caz nu voi intra intr-o polemica cu tine . multumesc .
Draga Cristi-J,
Patriotismul de parada despre care spui este un soi de teribilism, asa cum teribilism este anti-patriotismul care reiese din vorbele unora ca tine. Am o scuza pentru ambele categorii: conditiile istorice pentru unii si imaturitatea pentru altii. Vad insa aceeasi caracteristica si la unii si la altii: provincialismul si ingustimea orizontului. Le doresc bine si unora si altora, atata timp cat intentiile lor profunde sunt bune. Si tie bine, cu o observatie: a aduce teme din subsolul forumurilor de discutii ale ziarelor aici este echivalent cu a alerga printr-un muzeu.
printre multe alte destinatii senzationale din lumea asta (un pic mai multa modestie n-ar strica “patriotilor”romani care au impresia ca romania e buricul pamintului si cea mai frumoasa tara din lume) imi doresc foarte mult sa ajung la doua temple oarecum pierdute la “capatul pamintului” : angkor wat in cambodgia si borobudur in indonezia . multumesc pentru invitatia la calatorie .
@cristi-j: Angkor Wat este senzational. Borobudur este si el pe lista noastra.