Şcoala de gatit
A venit vremea sa închei povestea calatoriei mele culinare în Cambodgia, mai ales ca a trecut mai mult de un an de atunci si mi-e teama ca amintirile se vor estompa încetul cu încetul. Vreau sa va povestesc putin despre o institutie extrem de raspandita în Asia de Sud-Est si foarte populara printre turisti: cursurile de gatit.
Este imposibil ca la receptia hotelurilor, în ofertele brokerilor de turism, în restaurante si în diverse alte parti sa nu observi fluturasele, sau pliantele, care fac reclama acestui tip de divertisment care, sunt convins, ar prinde si la noi, mai ales la marile companii, pe post de team-building, în locul stupidelor batai cu bile colorate si a altor jocuri la fel de tembele.
Oferta cambodgiana era destul de diversa, turistii putand alege între mai multe optiuni, de la cursuri de o zi, la pretul de 20 de dolari americani, pana la cele de mai multe saptamani, la pret de cateva mii de dolari. Functie de timpul disponibil si de bani, fiecare îsi putea gasi ceva pe masura.
Este înca o dovada a importantei pe care localnici o dau bucatariei, dar si o recunoastere implicita a faptului ca gastronomia este o componenta a „personalitatii” unei natiuni. Este extrem de bine, ca turist, sa ti se ofere posibilitatea sa cunosti ingredientele si bucataria unei tari exotice. Nu este mai putin adevarat ca numarul de expati si de turisti din Cambodgia este foarte mare (nici pe departe cat cel din Thailanda, de exemplu, dar turistii vin în „cantitati” importante), asa ca acest gen de divertisment îsi gaseste lesne amatori.
Şcoala despre care vreau sa va vorbesc apartinea unui olandez, proprietar a doua restaurante. L-am vazut de cateva ori, foarte relaxat, vesnic în compania prietenilor, razand si simtindu-se bine. Restaurantele si scoala produceau pentru el îndeajuns cat sa taiasca foarte bine. Olandezul nostru organizase scoala si cursurile ca sa mearga struna. Personalul era extrem de muncitor si de amabil, si nu era vorba doar d eteama de a si pierde locul de munca, pur si simplu asa sunt asiaticii: extrem de muncitori.
Şcoala debuta dimineata, cu mersul la piata. Cursantii erau îmbarcati în cateva tuk-tuk-uri (motorete care au ca remorca o bancheta dubla, 4 locuri, doua cate doua fata în fata, cu acoperis), mijlocul de deplasare cel mai ieftin si cel mai popular printre turisti. Acestea se „descarcau” la una dintre pietele orasului si asteptau.
Profesorul, de obicei un localnic vorbitor de engleza, conducea cursantii printre tarabe si le arata ingredientele ce urmau a fi solosite în acea zi. Explicatiile erau foarte simple, asa ca daca nu te documentai si singur, riscai sa ramai cu foarte putin. Totul era nostim, caci piata era aglomerata, plina de tot felul de produse necunoscute, profesorul vorbea simultan cu vanzatorii si elevii, era o harababura extrem de pitoreasca.
În piata nu se cumpara nimic, ingredientele asteptau cursantii în bucatarie, deja pregatite si sortate.
Bucataria era situata, de obicei, pe terasa unei cladiri, într-un loc aerisit, cu vedere frumoasa. Posturile de lucru erau individuale, dotate cu absolut tot ce trebuie, plitele aveau doua ochiuri (la una lucrau doi cursanti), racordate la butelia de gaz.
Pe langa profesor erau si 1 asiatenta care spala vasele si avea grija sa debaraseze. Profesorul avea propriul post de lucru, deasupra caruia era pozitionata o oglinda, astel înclinata încat toata lumea sa-i poata urmari miscarile mainilor.
Într-o zi se lucra de la ora 9:00 pana pe la 16:00 si, în afara de mersul la piata, elevii gateau 2-3 feluri de mancare si un desert specifice bucatariei cambodgiene. Toate ingredientele erau proaspete, toate vasele luceau de curatenie, toata lumea primea echipament de protectie, de obicei sorturi mari, cu sigla scolii.
Atmosfera era extrem de relaxata, lumea se distra copios, dar se gatea la modul cel mai serios. Cursantii erau de tot felul, de la bucatari profesionisti (dar specializati în alt tip de bucatarie, mai ales europeni, australieni si americani) pana la cei care puneau mana prima oara în viata pe un wok. Fiecare preparat se manca în grup, se comenta, se aplauda, se faceau glume. În grupul meu mai erau doua australience, o norvegianca, doua americance, un cuplu britanic, un mexican si un cuplu de francezi. Barierele de limba au si de cultura au disparut dintr-o data, eram doar o echipa care muncea si se distra.
Îmi amintesc ca am preparat o pasta de condimente pisate, un „kroeung”, cum îl numesc localnicii, cu mult ardei iute, galangal, usturoi, ceapa, lemongrass si curcuma proaspata (ne-am îngalbenit toti pe maini si pe dinti, dar pigmentul a disparut relativ rapid, prin expunere la lumina), cu acesta preparand apoi „amok”, un curry extrem de popular în Cambodgia, care se gateste în frunze de bananier.
Am facut si o salata cu taro si cu flori de bananier, absolut exotica si minunat de interesanta pentru toata lumea. Au urmat niste pachetele de primavara si, în final, orez lipicios cu mango.
În pauze profesorul (al nostru era un tinerel de vreo 24-25 de ani, care lucra ca sa se poata întretine, fiind student la facultatea de finante) ne facea si demonstratii rapide de… sculptura. Sculptatul legumelor si fructelor este o arta în Asia de sud si de sud-est, iar profesorul nostru, fara sa fie vreun mare talent, era destul de priceput, ceea ce nu se putea spune si despre mine; am fost bucuros ca am terminat cursurile cu toate degetele la locul lor. Oricum, ce le iese din maini acestor decoratori este de-a dreptul senzational.
La încheierea fiecarei zile de curs primeai o brosura cu retetele gatite peste zi, traduse în limba engleza, plus alte cateva retete ca sa exersezi singur acasa.
M-am întors de la Phnom Penh de-a dreptul îndragostit de bucataria cambodgiana si cu destul de multe cunostinte acumulate „direct de la sursa”, ca sa spun asa.
Cambodgia este un loc fabulos, unde poti învata cum sa te bucuri de viata. Cred ca aceasta fraza este cel mai sincer omagiu pe care îl pot aduce acestei tari si oamenilor ei minunati. M-as reîntoarce acolo oricand.
(sfarsit)
Din aceeasi serie:
Khmer and proud of it!
Ton Le Sap
Picnic langa Angkor Wat
Cu cosnita în Phnom Penh
Ai perfecta dreptate, mi-am rezvizuit parerea. Am gresit, datorita lipsei de perspectiva. Da, foarte adevarat, se deschid portile participarii tuturor, de oriunde.
@Corina: Ma bucur ca ai ajuns la aceeasi concluzie. Deja m-am apucat sa fac planuri. 🙂
vad ca multi ar opta pt cursuri online,cred ca este putin mai greu oricat de bine ar fi explicate.ca sa poti gati dupa o reteta noua si esti novice, sansa de reusita este de 20% mai ales cand incerci ceva de genul asiatic si nu cunosti ingredientele, nu le sti gustul. Cristi spunea ceva de genul o scoala romaneasca de gatit, vezi tu bucataria asiatica este mult mai usoara daca stii cateva chesti,procesul de gatit este rapid si plin de culoare. Hai sa ne gandim ca predam sarmale, intai trebuie sa ii spui despre murarea verzei, apoi invarti 2 ore sarmale cu ei si dupa mai stai 2 sa se faca. sa vedem alta reteta o banala salata de vinete stai sa le coci 1 ora sa le scurgi 1 ora. greu ff greu, pe cand o reteta asiatica de genul ce a invatat radu se face imediat iar in strainatate oamenii sunt mult mai obisnuiti cu toate condimentele si plantele asiatice decat noi romanii. Revenind la scoala de gatit cred ca live este mult mai bine si ca pret cred ca 1000 lei de persoana pt un pachet de cateva lectii ar fi ok. mai ales ca in suma aceasta intra si mancarea care se gateste deci am face doua lucruri am si invata am si manca in acelasi pret.
@bobo: Las deoparte consideratiile asupra simplitatii bucatariei asiatice, cu care nu sunt de acord decat partial. Are secretele ei si este o bucatarie care tine cont de detalii si in care asezonarea este dusa la limite pe care un bucatar european nici macar nu le viseaza.
In ce priveste cursurile este adevarat, nimic nu egaleaza un curs live bine facut, dar eu cred foarte mult si in varianta online. Are avantajele ei, mai ales pretul si comoditatea. Gandeste-te ca oamenii sunt foarte ocupati si nu este deloc obligatoriu sa aiba timp si chef intr-o anume zi si la o anume ora. Cei de la Cluj, sau Iasi, nu vor bate drumul pana la Bucuresti doar ca sa faca cursul. Au servicii, familii, cine stie ce alte obligatii. Daca voi organiza asa ceva, voi lua in calcul ambele variante, facute foarte serios.
Live, live e cu totul altceva.
Hai, lasati internetul, e bun si el, dar, trebuie comentate, pipaite, mirosite, vazut textura la fiecare, trebuie sa gustam de la toti sa radem , sa ne spunem parerea.
Cum, pe intrenet????
Stiu ca tineretul are tendinta asta, dar se pierde enorm fara sa poti intreba, cand te impotmolesti, sa mai primesti o indicatie,
eu ma inscriu de azi cu doua persoane. Ferm.
Oriunde si oricand.
@Corina: Online este o varianta excelenta daca este bine facuta. Inchipuie-ti ca totul este video, adica filmat si explicat in detaliu, ca exista teste, teme pentru acasa, ca se raspunde la intrebari aproape in timp real si, mai presus de toate, parcurgi lectiile in ritmul tau, atunci cand ai timp.
Online nu este de neglijat.
Daca e live cred ca ma bag si eu.
Singura problema e ca trebuie sa imi iau concediu si sa stau in Bucuresti in perioada cursului dar se rezolva.
Nu trebuie musai sa te apuci de el acum cand e criza dar e o varianta de luat in seama.
Live este cea mai buna metoda, dar daca iau in consideratie comoditatea, disponibilitatea si costurile, varianta online video cred ca este mai la indemana. In fine, mi-ati bagat cuiul in cap, o sa ma gandesc cum este mai bine.
Si mai fac o completare!
Cea mai buna metoda de a invata ceva serios, e sa fi acolo unde trebuie, la wok (deci pt mine, fara varianta on-line)!!!
🙂
Daca e curs numai cu bucatarie asiatica, ori fac naveta, ori ma mut in Bucuresti la fiimiu! (mai degraba varianta 2)!
MazdaRX8: Vezi ca te pui rau cu el. Crezi ca se bucura ca-i vii pe cap? 🙂
Pana la urma, vad ca se profileaza doua variante: online si live. Fiecare are avantaje si dezavantaje, dar ambele ar fi viabile daca varianta online ar avea demonstratii filmate.
@corina – siteul lui Radu este excelent, util, educativ, interesant si atunci oamenii duc vestea mai departe, prin diferite metode. Putine lucruri sint mai importante ptr. un detinator de site/blog decit sa vada ca articolele lui sint comentate si apreciate.
@Cristi: Amin! 🙂
Da, conteaza si ingredientele, si cred ca Radu stie cel mai bine de aici cum sta treaba cu calitatea.
Uite, in Dublin, de-abia dupa aproape 2 ani de stat aici am descoperit acum o saptamina doua magazine asiatice mari si bune: unul specualizat mai multe pe China&etc, altul specializat mai mult pe India&etc.
Superbe amindoua, preturi medii spre mici, asa ca in curind ne apucam de preparat chestii indiene sau iraniene “from scratch” – ca sa zic asa :). O sa intram si aici sa ne inspiram ptr. retete sau sfaturi, fiindca eu nu prea iubesc bucataria asiatica, recunosc, insa sotia mea mult mai mult.
Multumesc.
Eu chiar mi-as dori sa fac un curs de bucatarie asiatica. Pretul va fi insa o problema. Ingredientele costa destul si se mai adauga: personal, chirie, combustibil, amortizare aparatura, documentatie etc. In Cambodgia, unde zici ca viata este foarte ieftina, o zi costa 20 de dolari de persoana, dar la noi costurile ar fi mult mai mari.
@andra: Ai atins o problema sensibila: pretul. Succesul unui astfel de curs depinde si de comercializarea lui la un pret corect. Pe criza asta, cateva zeci de euro sunt o problema pentru multi.
Misto articolul, imi plac foarte mult calatoriile culinare si de aceea o mare parte a blogului meu e dedicata acestui lucru. As citi nonstop asa ceva, ca sa nu mai zic de emisiuni.
Sint un rasfatat oricum, in ultimele 3 zile Channel 4 UK a difuzat serialul Gordon’s Great Escape, un serial foarmat din 3 episoade in care Gordon Ramsay a calatorit culinar in India, insa in toate regiunile culinare mari. Nord, nord-est, sud, vest.
Cine are chef de o un serial culinar spectaculos, credeti-ma, cautati pe YouTube “Gorodon’s Great escape” – cred ca tb sa aveti cont, fiindca filmuletele sint interzise celor sub 18 ani.
Revenind la Cambodgia si la cursurile culinare – practica asta e foarte intilnita si-n sudul Europei, vezi Italia, Grecia, Franta, chiar in Maroc am dat peste asa ceva.
Intrebarea mea pentru tine Radu, atit cit ai putut sa-ti dai seama: crezi ca acest tip de scoala ptr. turisti are un nivel superficial (adica in genul noi in Romania am face cursuri ptr. straini de cum sa faca ciorba de burta si mici) sau intra mai profund in inima respectivei bucatarii nationale?
Pe scurt – crezi ca astfel de cursuri sint capcane turistice, sint ceva exotic sau sint ceva util si cu adevarat interesant – ptr. pasionatii de bucatarie, fiindca ptr. turistul obisnuit cred ca orice curs culinar ineamna un megaspectacol si o “experienta nemaipomenita”.
Vad ca cineva sugereaza cursuri de bucatarie asiatica in Romania si e ok, sint multi pasionat de papa asiatic in Romania.
Ma gindesc ca ar fi potrivit insa si un curs de bucatarie romaneasca pentru straini……..
@Cristi: Cursurile sunt oneste, ceea ce am facut eu nu a fost o “capcana pentru turisti”. Cat de mult vrei sa inveti depinde de tine. Intr-un curs de o singura zi, desigur ca nu te alegi cu foarte mult. Exista insa si cursuri care dureaza 2-3 luni si care sunt foarte serioase… si scumpe.
Faine bucatele si foarte gustoase, cred, chiar daca arome necunoscute noua, pot doar sa intuiesc si pozele imi plac, e fantastica varietatea din bucatariile acestei parti a Asiei, imi pare ca mai toate au niste multe ingrediente comune, in jurul carora au aparut retete ce difera de la o tara la alta sau de la o zona la alta.
@Ada: Asa este, bucatariile din Sud-Estul Asiei au influente comuna (China-India) si s-au si influentat intre ele. Este, la scara mult mai mare, cam aceeasi situatie din zona balcanica.
Ma inscriu! Si eu, si eu, va rog! Eu mi-s din Bucuresti, dar chiar daca eram de la Baia Mare, gaseam eu o solutie! Sa pierd eu o astfel de ocazie, in care sa invat retete si tehnici din bucatariile asiatice care ma fascineaza? Mai ales ca eu sunt o persoana cu memorie vizuala, asa ca partea practica face la mine de doua ori mai mult decat teoria. Retin mai usor asa, asimilez, intuiesc… In fine, sunt cu arma la picior si astept semnalul.
Imi dau seama. Dai un ban da’ stai in fata. 🙂
@Radu: Ne facem 4 daca exista si varianta online. Eu-s mai lenes din fire. Accept si cursuri private la domiciliul elevului 🙂
@mihai2206: Iti dai seama ca ultima varianta este si cea mai scumpa. 😀
Ma inscriu!!!
@MazdaRX8: OK, v-ati facut trei. 🙂
Dar ai bate tu drumul pana in Bucuresti ca sa vii la curs? Poate preferi o varianta online?
Aici ai doi, dar daca faci sigur printre toti ai nostri as gasi multi amatori. Pot pune afise si la mine la pensiune, am o gramada de clienti din Bucuresti, majoritatea chiar.
Ti-am spus eu, de ce nu deschizi o scoala, niste cursuri?
Vezi, ai amatori, dar ca si blogul, la inceput nu ai un milion de oameni.Acum ai cate 40-50 de comentarii la fiecare topic. Azi ai pus dis de dimineata articolul, si la ora 10 ai deja 9 comentarii.
@Corina: De fapt doar 5 comentarii, restul sunt raspunsurile mele. 🙂
Multi imi zic de chestia cu scoala si o voi face la un moment dat, poate chiar anul acesta. Trebuie sa-mi fac un plan serios.
Am vazut ca unii bucatari organizeaza gateli la restaurant. Comunica meniul si strang amatori pe blog, twitter, facebook si, contra unei taxe, acestia participa in calitate de comeseni. Cred ca ar fi interesant; tu ai avea enorm de mult de povestit.
@toni: Stiu despre ce este vorba, am si un restaurant cu care as putea colabora si poate voi organiza si asa ceva, daca s-ar inscrie un minim de vreo 10-12 persoane. Sa se termine cu zapada si frigul, ca sa aiba lumea iar putin chef de viata.
Foarte interesant articol, iar ideea cu scoala este nemaipomenita. Este extrem de distractiv pentru turisti. Cred ca si tu ai fi bun de instructor, de ce nu organizezi niste cursuri de bucatarie asiatica? Nu poti conta pe turisti, dar eu m-as inscrie imediat.
@andra: Am asa ceva in cap, dar trebuie sa gasesc un amplasament potrivit. Chiar mi-ar placea sa fac asa ceva.
Ce articol pitoresc!
O serie tare interesanta, te lasa clar cu dorinta de a face un drum acolo.
@Corina: Merita cu prisosinta. Drumul este scump, pretul standard fiind cam de 1200 euro/persoana, dar exista si curse low-cost care te duc doar pe la 500 euro. In Cambodgia preturile sunt foarte mici. De exemplu, gasesti de inchiriat un bungalow cu jacuzzi in curte la doar 70 de dolari SUA pe zi; exista si hoteluri, sau pensiuni, la doar 35-40 de dolari pe zi. Mancarea este si ea foarte ieftina, cu 15 dolari doua persoane mananca foarte bine, cu bautura cu tot. Poti manca si cu 3 dolari, daca esti mai strans la punga.
Ce fain ca ai vizitat Cambodgia. De cand imi doresc si eu sa ajung in Asia, dar n-am trecut mai la est de Moldova 🙁
Mai am multe de citit in blog la tine, nu stiam ca ai scris serii de articole din Thailanda si Cambodgia, abia astept sa le iau la mana.
@emi: Cred ca daca folosesti meniul din susul paginii te vei putea orienta mai usor printre articole.