La masă cu pisicile

Când am ajuns în Kos, unul dintre primele lucruri pe care l-am auzit a fost că este locul naşterii lui Hipocrate, părintele medicinei, dar şi un oraş al bicicliştilor. Într-adevăr, am văzut bustul lui Hipocrate, ca şi celebrul său jurământ, oferit spre vânzare în nenumăratele magazine de suveniruri. De asemenea, cred că nu exista trotuar pe care să nu fie marcată o bandă, destul de lată, destinată exclusiv bicicletelor. Nu vreau să insist prea mult asupra acestui lucru, dar îl găsesc extrem de civilizat şi mi-ar plăcea ca tinerii din România, şi nu doar ei, să aibă aceleaşi condiţii de a practica această formă de exerciţiu fizic.

Totuşi, o prezenţă parcă mai pregnantă decât cea a bicicliştilor a fost cea a pisicilor. Am vazut pisici multe în toate insulele greceşti vizitate de mine, dar parcă nicăieri atât de multe ca în Kos.
Pisici din Kos
Le-am văzut dormind cam în orice loc şi în orice poziţie, circulând printre ruinele antice greceşti şi romane, căţărându-se pe crengile platanilor seculari, strecurându-se prin staţiile de autobuz, dar mai ales în restaurante.
Pisici din Kos
Pisici din Kos
Deşi nimeni nu le încuraja, mă refer la personalul restaurantului, de asemenea nimeni nu încerca să le alunge. Te trezeai cu ele printre picioare, uitându-se rugător în ochii tăi, doar-doar te înduri să le scapi vreo bucăţică.
Pisici din Kos
Pisici din Kos
Nu erau foarte insistente, semn că erau destul de bine hrănite, dar au fost o prezenţă cvasi-permanentă.
Pisici din Kos
Pisici din Kos
Menţionând pisicile, a trebuit să aduc vorba şi despre restaurante, şi aş dori să mă opresc puţin asupra lor. Cred că nu are rost să spun că oferta era nu bogată, ci de-a dreptul uriaşă, ca în toate insulele greceşti. În Kos sunt, doar în centru, sute de localuri: restaurante, baruri, cafenele, cofetării.
Restaurante in Kos
Îmi plac la nebunie tavernele lor, mai ales dacă sunt localuri de familie, în care mama găteşte, tatăl face aprovizionarea, iar copiii servesc la masă şi dau o mână de ajutor la tocatul legumelor şi la spălatul vaselor.
Restaurante in Kos
Îmi plac mesele simple, de lemn, cu feţe de mese cadrilate, peste care aştern un şervat mare, de hârtie, ghivecele cu busuioc îmbătător aromat, terasele pline de lumină şi de flori, mâncarea simplă şi gustoasă, servită fără fasoane, zâmbetele chelnerilor, faptul că nu încearcă să te mintă apropo de prospeţimea peştelui şi multe altele.
Restaurante in Kos
Mă deranjează, uneori, insistenţa cu care încearcă să te convingă să mănânci la ei, dar înţeleg că trebuie să-şi câştige viaţa. Cum te-ai oprit să consulţi un meniu, căci peste tot sunt afişate la vedere, sau doar încetineşti în dreptul restaurantului, se apropie de tine câte un chelner, înarmat cu un „discurs” învăţat pe dinafară.
Restaurante in Kos
„Kalimera (sau, după momentul zilei, kalispera sau kalinichta)! May I help you?” De obicei, răspund şi eu: „Kalimera! I’m just looking, thank you!”. Urmează un „Where are you from?”. întrebare la care dacă apuci să răspunzi, lupta este pe jumătate pierdută. Tu spui „Romania”, iar el începe să turuie pe româneşte, cuvinte învăţate de la turişti, sau de la românii care lucrează pe insulă (sunt destui şi voi reveni asupra lor): „Ce faci?” sau „Cum te cheamă?”, sau „Hai la masă!”. Până la urmă te face să râzi şi te convinge să te aşezi la masă. Spre deosebire de catalani, care după ce s-au convins că îţi vor lua banii, nici măcar nu-ţi mai zâmbesc, grecii sunt extrem de amabili, volubili şi zâmbitori.
Restaurante in Kos
Unii au altă tactică: se apropie calmi şi încep să-ţi recite preparatele din meniu, de parcă nu poţi citi singur, căci peste tot sunt scrise în engleză şi mai au şi fotografii. Alţii te întreabă în ce limbă doreşti să-i vorbească, cel mai adesea engleză, germană, franceză sau italiană, dar mulţi mai „rup” ceva şi ruseşte şi româneşte.
În fine, oamenii se străduiesc să te atragă; este an de criză, iar restaurantele fac tot posibilul să atragă clienţi: au mai redus preţurile şi încearcă să te convingă oferind gratuit deserturi, sau băuturi digestive.
Restaurante in Kos
Am remarcat cam peste tot pe unde am fost în Europa că mâncarea servită turiştilor este, în cel mai bun caz, acceptabilă. Am mers adesea în acele „capcane pentru turişti”, restaurante situate în locuri extrem de frecventate, cel mai probabil lângă obiective turistice importante.
Restaurante in Kos
Îmi voi spune acum părerea formată în călătoriile mele prin Europa. Ştiu că voi stârni controverse, dar este doar expunerea unei păreri personale, şi nu un enunţarea unui verdict. Din punctul meu de vedere am mâncat prost de tot în Belgia, Germania, Austria şi Portugalia, prost în Spania, aşa şi aşa în Italia şi binişor în Franţa şi Bulgaria. Grecia este singurul loc în care am mâncat bine, sau chiar foarte bine. Desigur, este greu să fac o comparaţie absolut corectă între toate aceste ţări, mă refer doar la restaurantele în care am mâncat eu.
Restaurante in Kos
Am spus cu alte ocazii că încerc că îmbin în concediu turismul cu pasiunea mea culinară, ceea ce îmi restricţionează, din lipsă de timp, alegerea unui restaurant potrivit. Mănânc, cel mai adesea, în apropierea punctelor de interes turistic (muzee, castele, catedrale, palate etc.), adică exact acolo unde turistul este stors de bani, căci nu am timp să caut restaurantele cele mai bune. Pe de altă parte, sunt în mod sincer interesat de oferta „medie” , adică de restaurantele cu preţuri modice, în care aproape oricine îşi poate permite să mănânce. Am mers, deci, peste tot unde am fost, în restaurante cam de aceeaşi categorie.
Restaurante in Kos
Revin şi afirm ca niciodată nu am simţit în Grecia că mănânc prost. Şi, credeţi-mă, nu am comandat doar peşte la grătar, adică un preparat foarte simplu, care poate fi gătit la fel de bine oriunde; am cerut, cel mai adesea, mâncarea tradiţională a locului respectiv, adică supe, tocane, salate, deserturi.
Mâncarea grecească este frugală, simplă, robustă, săţioasă; este exact pe gustul meu, poate de aceea mă împac excelent cu ea. Nu caută să impresioneze, nu apelează la arome neobişnuite, nu foloseşte cine ştie ce sosuri complicate, foloseşte doar cam mult (în opinia mea) ulei de măsline, dar îmi place teribil. Am convingerea că dacă iei o gospodină, la întâmplare, din oricare casă grecească, îţi găteşte mâncarea la fel ca la restaurant; vreau să spun cu asta că ceea ce servesc restaurantele lor este, în mod paradoxal, o mâncare „de casă”, adică una simplă, la îndemâna oricărei gospodine, o mâncare pentru care nu ai nevoie de dotări speciale, care se găteşte repede, cu ingrediente obişnuite şi disponibile pentru toţi.
Restaurante in Kos
Desigur, cred că dacă mi le-aş fi gătit singur, pe îndelete, bucatele respective ar fi ieşit mai bune, dar în focul continuu al unei bucătării minuscule, care trebuie să deservească zeci de clienţi permanent, rezultatele sunt mai mult decât mulţumitoare. Nu-mi dau prea bine seama de ce în alte ţări, unele cu bucătărie mai bună, în opinia mea, decât cea grecească (aşa cum ar fi, de exemplu, Italia şi Franţa), performanţa „capcanelor pentru turişti” este mai slabă.

Kos este o insulă nu foarte mare; bucătăria sa nu se compară cu cea cretană sau corfiotă, nici măcar cu cea din Chios sau Rhodos, dar are şi ea punctele ei forte. Poate cele mai importante dintre ele sunt cele pe care le-am şi degustat încă din prima zi.
O specialitate a insulei Kos (mai există variante ale acesteia în insulele Nissiros şi Sifnos, în cea din urmă numindu-se „gilomeno”), este „krasotiri”, o brânză destul de tare, învechită în must, şi/sau reziduuri sedimentare din vin (asemănătoare borhotului, din păcate nu ştiu denumirea lor exactă), lucru ce îi conferă o aromă absolut deosebită (pe lângă culoarea coajei), care ar face plăcerea oricărui pasionar de enologie. Koanii (locuitorii Kos-ului) o servesc simplă, stropită poate cu puţin ulei de măsline, alături de un vin rece.
Krasotiri
Un alt preparat aproape local, spun „aproape”, căci provine de fapt dintr-o insulă apropiată, Kalymnos, este o salată absolut surprinzătoare, numită „mirmizeli”. Nu auzisem de ea şi am comandat-o, bineînţeles, din curiozitate. Figura pe lista unui singur restaurant din Kos (dintre cele în care am fost eu) şi a fost primul preparat pe care am pus gura în acest concediu, şi totodată şi cel din urmă, căci în ultima seară mi-am luat rămas bun de la insulă mâncând în acelaşi loc, acelaşi lucru ca în prima zi.
Mirmizeli
Mirmizeli se prepară foarte simplu, amestecând ulei de măsline, roşii tocate, brânză feta, oregano sau cimbru uscate, capere şi măsline cu bucăţi dintr-o pâine specială, foarte tare, dospită, coaptă şi apoi re-coaptă în cuptor până se face tare şi crocantă. Există variante care folosesc, pe lângă roşii, castraveţi şi ardei graşi. Mirmizeli are o textură deosebită datorită pâinii care este, pe alocuri tare şi crocantă, pe alocuri moale şi plină de sosul format de sucul de la roşii şi uleiul extra virgin. Salata nu are niciun farmec fără această pâine deosebită, ceea ce ridică unele probleme privind prepararea ei în România. Am vazut astfel de pâine la magazinul grecesc din Piaţa Traian, unde se găsesc, de asemenea, alte câteva specialităţi greceşti. Cred, de asemenea, că se poate prepara un mirmizeli satisfăcător folosind mici bucăţi de toast, pe cât posibil din pâine integrală.

Deocamdată mă opresc aici cu impresiile de călătorie, căci nu vreau să vă plictisesc cu prea multe informaţii, servite într-o singură „înghiţitură”. Voi reveni cu alte materiale, însoţite de numeroase fotografii, căci am găsit pe insula Kos şi în împrejurimile câteva lucruri interesante şi demne de a fi povestite.

(va urma)

In aceeasi serie de articole:
Un concediu noroKOS- scurt preview
Un concediu noroKOS – Romanii si restul lumii
Un concediu noroKOS – De-ale sofranului
Un concediu noroKOS – Avanpremiera pentru Bodrun