Coriandru… un nume melodios, care emana in acelasi timp blandete si barbatie. Sufixul „andru” te duce cu gandul la „andros” (barbat in greaca veche), iar o titulatura precum „cavalerul Coriandru” nu suna de loc rau. Si este chiar indreptatita, caci coriandrul are in retete un comportament cavaleresc. Daca ar fi sa-l descriu folosind un singur epitet, acela ar fi „altruist„.  

Coriandrul se ofera cu generozitate: boabele au gust dulceag-amarui, cu usoare nuante picante, si aroma dulceaga, frunzele sunt aromate, asemanatoare cu cele de patrunjel. Ele sunt delicate si nu pot fi gatite timp indelungat, caci isi pierd aroma; coriandrul, in generozitatea sa, compenseaza oferindu-ne in schimb o radacina cu aroma similara, dar care poate fi gatita mult timp fara a pierde nimic. Ca si cum atat nu ar fi fost de ajuns, coriandrul are rara insusire de a nu se pune pe sine in prim-plan, ci de a scoate in evidenta aromele si gusturile celorlalte ingrediente. Un adevarat cavaler…

Coriandrul este de familie buna, tragandu-se din Apiaceae, ceea ce-l face ruda buna cu alte condimente de stirpe nobila: patrunjel, hatmatuchi, chimen, chimion, fenicul, anason, marar, leustean, telina. Originea sa este est-mediteraneana si a fost nasit de inteleptii din vechime. Grecii vechi l-au numit „koriannon”, de unde a devenit in latina „coriandrum” si astfel i-a ramas numele pana in zilele noastre in cele mai multe limbi europene. Pe taramuri indepartate, in cele doua Americi, frunzele sale mai sunt numite „cilantro”.
Coriandru - fructe (seminte) si frunze (cilantro)
Desi traieste putin, cel mai adesea doar un an, rareori doi, este chipes si inalt, cu tulpini drepte, de culoare verde stralucitoare. Florile sale sunt mici, roz, bleu sau albe, adunate in ciorchini de forma unei umbrele. Fructele, numite impropriu seminte, sau boabe, sunt aproape sferice, de culoare bej-maronie. Frunzele si boabele au arome total diferite si nu se pot substitui in retete.

Fructele se comercializeaza intregi (caz in care se pot depozita pe timp nedefinit), sau macinate, cu dezavantajul ca macinatura pierde relativ repede gustul si aroma. Cel mai bine este ca boabele sa fie cumparate intregi, caci se macina foarte usor cu o rasnita de cafea si se piseaza lesne intr-o piua. Aroma boabelor se potenteaza prin prajire usoara, fara ulei, timp de maxim 1 minut, la foc mediu; tratate in acest mod, boabele isi intaresc aroma si gustul. Chiar si asa, ele sunt fine si delicate, astfel ca poate fi utilizat in cantitati generoase, dupa gustul fiecaruia.
 
Frunzele se pot usca, dar isi pierd mult din aroma. Se folosesc aproape in exclusivitate proaspete, rupte, sau tocate. Se pot pastra congelate, cel mai bine fin maruntite si tinute in forme pentru cubuletele de gheata.
 
Faima cavalerului Coriandru s-a dus peste mari si tari. Boabele sale se folosesc, inca din Evul Mediu, in multe zone din Europa si Africa de nord si in intreaga Asie unde este deja cultivat de cateva mii de ani. Boabele macinate sunt un ingredient esential al pudrelor de curry si al amestecurilor indiene „masala” si „sambaar”, ca si al celui etiopian „berebere”. Este foarte apreciat la prepararea marinadelor pentru pui, porc, peste si vitel. Muraturile si coriandrul sunt tovarasi vechi, iar carnatii il revendica si ei ca vechi prieten.
 
Frunzele coriandrului sunt atat de utilizate in Asia, incat greu gasesti retete in care sa nu fie folosite ca aromatizant, sau ca decor. Bucatariile indiana, chineza si thailandeza ii datoreaza multe.
La fel cea mexicana, caci sosurile salsa si guacamole si-ar pierde identitatea fara minunatele frunze de cilantro.

Unele variante de „khmeli-suneli” si „ghorme”, amestecuri de condimente din Georgia si, respectiv, Iran, folosesc din plin frunze, chiar si uscate, de coriandru. Pasta condimentata  „zhug”, din Yemen, foloseste atat frunze cat si seminte.
 
Ce ar mai fi de spus? Poate doar un ultim indemn: incercati-l in retete, veti fi castigati!