Vietnam subiectiv (2)

Oamenii
Îmi amintesc primul contact cu Vietnamul. S-a petrecut la sosirea în Hanoi, pe aeroportul Noi Bai, la controlul pașapoartelor. Acesta era efectuat de militari în uniforme kaki-galbui, cu epoleti roșii, pe care gradele sunt marcate cu stelute aurii, în binecunoscutul, pentru mine, stil sovietic. Toti erau tunși scurt și priveau încruntati, de parca exersasera adesea și temeinic modul de a se face neplacuti. Nu exagerez cand spun ca m-a trecut un fior rece pe șira spinarii și m-am întrebat, timp de o secunda, ce naiba caut eu acolo. Mi-a trecut însa și pot afirma ca în pofida acestei prime impresii, nu am avut cu nimeni nicio problema, de niciun fel.
Hanoi, Vietnam

Hanoi numara circa 8 milioane de locuitori. Credeti-ma, jumatate din ei se afla pe strada în permanenta, indiferent de ora. Cred ca aglomeratia și circulatia infernala se mai domolesc între 1 și 5 dimineata, dar nu cu mult. Sincer, atunci cand ești pe strada nu te poti opri sa te întrebi cine naiba și cand lucreaza în acest oraș.
Hanoi, Vietnam
Desigur, în mod clar, orașul functioneaza, deci cineva lucreaza, dar strada lasa o impresie puternica de lene. Te uiti în jur și vezi sute de oameni stand, pur și simplu. Unii pe motociclete, butonand mobilele, altii chinciti, cu genunchii la gura, așezati pe scaunele microscopice care nu au mai mult de 15-20 cm înaltime și sorbind la nesfarșit din pahare cu ceai sau cu cafea, altii stau cu ochii în gol, absorbind prin fiecare por briza ventilatoarelor scoase în strada cu miile.
Hanoi, Vietnam
Nu am vazut nicaieri pe strada atata politie și atat de multi gardieni. Aceștia din urma au uniforma gri și stau toata ziua degeaba, sub pretextul ca pazesc ceva. Ce anume nu am reușit sa-mi dau seama. Majoritatea șed pe scaunele, în bataia ventilatoarelor (chestia asta pare a fi o cutuma locala, caci dai de ele peste tot; la un moment dat am numarat 68 pe o bucata de strada de doar 20 de metri lungime) și discuta, beau ceai sau se joaca pe mobile. Unii dintre ei sunt postati langa cladiri care au un aer oficial, altii pe langa parcari, magazine mari, banci sau hoteluri, dar cei mai multi în locuri care nu par a avea nevoie sa fie pazite. Probabil ca fac parte dintr-un program guvernamental menit sa rezolve problema unui eventual șomaj într-o tara deja suprapopulata și cu o populatie care nu pare a se opri din creștere. Bineînteles, nu am îndraznit sa-i fotografiez, așa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant.

Între orele 13 și 14 totul încremenește. Vietnamezii mananca de pranz și zau daca pot fi deranjati din aceasta activitate. Poate doar vreo calamitate naturala sa fie mai îndrazneata, dar cred ca și acestea se opresc din respect pentru sacrosancta masa.
Hanoi, Vietnam
În Vietnam se vorbește tare și, nu rareori, pe un ton artagos, deși toate ghidurile prezinta vietnamezii ca fiind cei mai pașnici oameni din lume. Este posibil sa fie așa, deși cei vreo 40 de ani de razboi neîntrerupt, cu japonezii, francezii, americanii, cambodgienii și chinezii pledeaza pentru un popor darz și razboinic, putin dispus sa se lase intimidat.
Dupa cei vreo 40 de ani de pace, din 1979 și pana acum, vietnamezii își manifesta darzenia prin interpuși. Este vorba despre insecte, pasari și animale care sunt puse sa se lupte între ele. În Vietnam luptele de acest fel sunt extrem de populare și dezlantuie pasiuni la fel de mari ca fotbalul. Se pariaza în draci pe lupte de greieri, pasari, cocoși, bivoli de apa etc. și în acest univers se învart sume astronomice.

Revenind la limba vietnameza așa cum o auzeam eu, mi s-a parut ca seamana cu o mandarina vorbita de japonezi. Cuvintele sunt scurte, monosilabice, rostite cantat cu diverse intonatii (ca exemplu, diftongul ma poate însemna o gramada de chestii, de la hartie la obraji, buci, cal, recoltatul orezului și altele, in functie de cum este pronuntat), dar și pe un ton rastit îndata ce discutia devine controversata.
Știti glumele care se fac pe seama modului în care vorbesc japonezii, unde un prezumtiv “te iubesc” ar fi rostit cu intonatia cu care la noi ameninti sau înjuri… ei bine, daca auziti vietnamezi discutand în contradictoriu veti avea impresia ca sunt japonezi și iși declara dragostea în mandarina. Femeile mi s-au parut, de departe, cele mai zgomotoase și mai temperamentale, deși singura bataie pe care am vazut-o în Hanoi avea ca protagoniști doi șoferi pe care trecatorii pareau mai mult sa-i întarate decat sa-i potoleasca.
Hanoi, Vietnam
În afara de hotel și de alte putine magazine și restaurante, nu am întalnit vietnamezi amabili. Sunt ciufuti și îti dau permanent senzatia ca îi deranjezi. Nu ca ar avea ceva important de facut, dar este posibil ca jocurile pe care le butoneaza pe mobil sa fie deosebit de interesante, mai interesante oricum decat tine.
Nimeni, cu extrem de rare exceptii, nu vorbește engleza și nici vreo alta limba europeana și mai toti par a fi de parere ca occidentalii sunt extrem de prost crescuti și trebuie sa li se arate acest lucru ori de cate ori apare vreo ocazie.

Trebuie spus ca vietnamezii seamana foarte bine cu chinezii în anumite privinte, mai ales la superstitii și reguli de comportament, ambele fiind foarte numeroase și greu de anticipat. Diferentele de cultura sunt evidente și localnicii par sa se simta jigniti ca occidentalii nu fac plecaciuni, nu dau și nu iau diferite chestii au ambele maini, nu ragaie și nu sleorpaie la masa, ca arata cu degetul (semn de dispret în Vietnam, unde directia, lucrurile sau persoanele se indica tinand toate degetele lipite și palma deschisa, așa cum face un agent de circulatie).
Sunt mici chestii pe care occidentalii nu au de unde sa le știe, așa cum exista alte mici chestii pe care localnicii nu le cunosc despre cultura occidentala. Diferenta este ca vietnamezii par sa fie foarte vexati de acest lucru, în timp ce occidentalii sunt mult mai relaxati și mai îngaduitori.

Citeste si articolul →   Vietnam subiectiv (4)

Vietnamezii nu mi s-au parut a fi amabili în mod natural cu strainii, așa cum, de pilda, îti lasa aceasta impresie thailandezii. Cei care lucreaza în industria ospitalitatii sunt instruiti și dresati sa fie super-amabili, dar ceilalti se comporta ușor superior și distant. Daca de obicei eram agresat pe strada sa cumpar chestii de care nu aveam nevoie, în rarele ocazii cand am încercat sa cumpar ceva din proprie initiativa am fost tratat cu indiferenta. Nimeni nu s-a oferit sa ajute, nimeni nu întelegea nimic în nicio limba pe care o rupeam eu și uneori am avut impresia ca abia așteptau sa scape de mine.

Occidentalii sunt foarte apreciati doar cand platesc. De altfel, pentru aceleași marfuri sau servicii turiștii sunt taxati cel putin triplu daca nu de 5-10 ori mai mult. Am cumparat o sticla de apa de 330 ml de la un chioșc, pe malul lacului Hoàn Kiếm. Înaintea mea a cumparat un localnic care a platit, daca am vazut eu bine, 4.000 de dongi, iar mie mi s-a cerut o cu totul alta suma, pentru aceeași sticla cu apa: 15.000 dongi.
Spre lauda lor, vietnamezii nu sunt rasiști și nu fac discrimicari: aplica același tratament și turistilor asiatici de orice fel, japonezi, chinezi, singaporezi etc. Chiar și sud-coreenilor… cred ca nu și nord-coreenilor, judecand dupa existenta casele de veșnica prietenie între popoarele vietnamez și nord-coreean, pe care le-am vazut în cateva locuri.

Nu am vazut vietnamezi cerșind în Hanoi (am întalnit cerșetori în Sa Pa, totuși), dar exista un fel de cerșeala indirecta, caci multi încearca permanent sa vanda cate ceva, de obicei chestii absolut inutile și de cea mai proasta calitate, majoritatea facute în China.
Chiar m-am întrebat de nenumarate ori de ce naiba nu vand chestii de care un turist ar putea avea nevoie cu adevarat, ca șervetele umede, apa rece, bere rece, fructe reci așezate pe gheata, harti, spray-uri anti tantari, aspirine, umbrele, “prezervative” de ploaie și alte obiecte de care îti dai seama ca ai nevoie dupa ce ai petrecut 2-3 ore pe strada, într-o caldura și umezeala înfioratoate, sub amenintarea permanenta a ploii.

Spre lauda lor, vietnamezii par sa duca o viata sanatoasa. Toti sunt mici de statura și supli… mai mult de atat, pari agili și în buna forma fizica. Rareori am vazut persoane supraponderale și aproape întotdeauna a fost vorba despre persoane în varsta.
Hanoi, Vietnam
Ca o curiozitate, mai toate femeile umbla înfofolite din cap pana-n picioare, în ciuda caldurii teribile. Poarta pe cap palarii, își acopera fata precum chirurgii, lasand doar ochii liberi, asta în cazul în care nu apeleaza la ochelari de soare. Probabil mastile sunt o precautie împotriva poluarii. Vazduhul Hanoiului este într-adevar putin paclos, deși eu nu am avut ptobleme în a respira. Camașile doamnelor vietnameze sunt cu maneci lungi, acoperind chiar și degetele, și poarta un fel de combinatie de șort cu fusta, cu care își înfașoara picioarele.
Se feresc de soare ca dracu’ de tamaie, motivul fiind, cred eu, ca încearca sa aiba o piele cat mai alba. Nu știu daca încearca sa fie albi precum occidentalii din motive estetice, sau fiindca exista prejudecata ca cei cu pielea mai alba sunt îndeajuns de bogati și de bine situati în ierarhia sociala ca sa-și permita sa nu lucreze în aer liber.
Posibil ca munca în aer liber sa nu fie aspciata, ca la noi, cu un fel de viata sanatos, ci ca ceva degradant. Mie ambele abordari mi se par la fel de stupide și de superficiale, caci lucrurile sunt mult mai complicate de atat. Poti face foame și sa mori cu zile muncind în aer liber, la fel de bine asta putandu-ti-se întampla și daca muncești între patru pereti; și viceversa, bineînteles.

Vietnamul este o tara comunista ca politica, și oarecum capitalista ca economie. Oamenii par sa fie multumiti de traiul lor, deși prezenta atator forte de politie și de gardieni pe strada probabil ca nu este nici întamplatoare și nici gratuita. Am vazut, totuși, peste tot multi copii mici, iar pentru mine o familie cu copii înseamna o familie care are încredere în viitorul ei. Posibil ca vietnamezii sa se bucure de prezent și sa anticipeze un viitor și mai bun. Premize sunt, caci dintr-o tara care suferea de foame acum 20 de ani a ajuns sa fie principalul exportator de orez din lume. Populatia a crescut rapid, iar economia are o creștere record.
Hanoi, Vietnam
Am vazut familii întregi, cu copii cu tot, cupluri, sau grupuri de prieteni, stand de vorba, jucandu-se sau dansand seara în parcuri, locurile preferate fiind mica piateta din fata statuii lui Lý Thái Tổ și aleea ce înconjoara lacul Hoàn Kiếm.
Hanoi, Vietnam
Hanoi, Vietnam
Copiii erau toti cu rotile, mingii, trotinete și diverse alte jucarii, inclusiv tot felul de chestii electronice. În ce privește cei trecuti de copilarie, sa nu va ganditi la dansuri traditionale, caci totul se petrece în stil occidental; cei tineri practica acel gen de acrobatie cu rasuciri stand pe cap, cu șpagaturi spectaculoase și cu tot felul de figuri pe care îmi este greu sa le descriu; adultii danseaza și ei împreuna, totul acompaniat de muzica ce erupe din boxe.
Hanoi, Vietnam
Hanoi, Vietnam
În Hanoi multi arbori sunt îmbracati practic în beculete care sunt aprinse noaptea. Probabil ca exista posibilitatea ca boxele, statiile și alte ustensile sa se alimenteze într-un fel sau altul din reteaua electrica a orașului.
Hanoi, Vietnam
În mod clar cei mai multi vietnamezi își caștiga greu painea, iar multi altii par sa frece menta toata ziua și, zau, chiar nu-mi dau seama din ce traiesc aceștia din urma. Totuși, ca popor par sa fie fericiti, nu par subnutriti și nici triști, le place mancarea, muzica, bautura și distractia. Sunt, adica, oameni normali cu o viata pe care încearca sa și-o faca, pe cat posibil placuta și ușoara.

Arta
Poate vi se pare ciudat ca aduc în discutie un asemenea, subiect, dar chiar am fost impresionat de numarul magazinelor de arta din Hanoi și de calitatea lucrarilor. Nu sunt neaparat un amator de pictura și nu pot spune ca am un ochi format, dar ceea ce am vazut în aceste magazine chiar m-a încantat. Lucrari foarte bune, pline de viata și culoare, vibrante, lucrate în acuarela, tempera, vopsele acrilice, penita, creioane colorate, ulei. Temele erau diverse, dar mai ales scene din viata de zi cu zi a vietnamezilor.
Puteai cumpara lucruri frumoase cu preturi între cateva zeci și cateva sute de dolari, rareori mai mari pentru lucrarile de foarte mari dimensiuni, sau pentru sculpturi complexe executate în marmura sau lemn.
Am cumparat cateva lucrari, o acuarela, un ulei și doua picturi cu vopsele acrilice; astazi sunt deja înramate și îmi împodobesc peretii.
Merita sa aruncati o privire prin aceste magazine, chiar daca nu cumparati nimic. Va mai spalati privirea și, în plus, va trageti sufletul cateva minute la aer conditionat.

Citeste si articolul →   La München, Ana are bere (6)

Clima
Pot sa afirm cu toata taria ca nicaieri și niciodata nu am mai trecut prin asemenea discomfort termic. O sa va explic…
Cu o zi înainte de venirea mea, Hanoiul fusese maturat de o puternica furtuna. Semnele ei se vedeau bine în ziua sosirii mele: copaci dezradacinati, gramezi de crengi și frunze rupte, stalpi cu cablurile rupte, noroi sau balti pe alocuri. Mi-am dat seama, privind radacinile arborilor smulși din asfalt, cu borduri cu tot, ca fusese o furtuna serioasa. Chiar m-am bucurat ca nu ma prinsese acolo.
Hanoi, Vietnam
Hanoi, Vietnam
De remarcat ca cei mai multi dintre arborii cazuti, remarcati în prima mea zi de ședere, au continuat sa zaca tot acolo și dupa 8-9 zile. Cei mai subtiri fusesera taiati bucati, iar acestea fusesera stivuite sau îngramadite în apropiere, fara sa fie însa îndepartate. M-am cam mirat de reactia lenta a primariei și chiar m-am gandit ca, probabil, la București copacii cazuti ar fi fost stranși în cateva zile.
Hanoi, Vietnam
Hanoi, Vietnam
În primele 3 zile nu am vazut soarele. Cerul era înnorat și paclos, dar vremea era excesiv de calduroasa. Cand paraseam hotelul, unde temperatura era de vreo 18 °C, simteam cum cade peste mine o patura de aer cald și dens. Nu adia niciun pic de vant, iar lentilele aparatului foto se abureau instantaneu. În primele 20-30 de minute îmi era foarte cald, dar atat; chestia asta ma facea sa sper ca pot scapa ieftin, doar cu un pic de discomfort.
Din pacate, dupa aceste prime zeci de minute, începeam sa transpir abundent. În alte 20-30 de minute deveneam lipicios, iar hainele se udau. Începeau de la umeri, apoi pe piept, dupa aceea pantalonii și chilotii.

Programul meu era cam acesta.
Dupa micul dejun, pe la 9:00 ieșeam în oraș. Umblam pana pe la ora 13:00-14:00, dupa care ma reîntorceam la hotel. Eram deja ud și deshidratat. Cand intram pe ușa rotativa, cea de acces în holul hotelului, ma izbea in coșul pieptului aerul rece, Eu veneam de la 40 °C, iar înauntru erau doar 18 °C. Diferenta de 22 de grade se simtea ca o lovitura în plex. Dar era ceva placut, care te ușura și te relaxa; îti ziceai în gand: gata, am scapat de caldura!
Ajungeam în camera și beam o cutie de bere, care îmi tașnea imediat prin toti porii. Veneam ud, dar dupa rehidratare deveneam și mai ud. Eram silit sa schimb hainele și sa le las la uscat în camera, apoi sa fac un duș și sa îmbrac al doilea rand de haine.

Pela orele 15:00 ieșeam din nou în oraș și mai dadeam o tura pana la orele 18:00. Ma reîntorceam la fel de ud și reîncepea ritualul: rehidratare, duș, haine la uscat, îmbracarea unui al treilea rand de haine.

La orele 18:00 coboram în Executive Lounge și mancam ceva, beam 1-2 pahare de vin (totul era gratuit, din partea hotelului). Stateam frumos, la aer conditionat, satul și rehidratat complet și simteam ca nu mai am deloc chef sa ies în caldura și umezeala de afara. Ma rîzgandeam însa, caci îmi spuneam, în fiecare seara, același lucru: este pacat de timp, bani și osteneala de a ajunge aici daca nu încerc sa profit și sa vad cat mai multe lucruri.
Dupa vreo doua ore ma adunam și ieșeam din nou. Era seara, bineînteles, dar era la fel de cald. De mentionat ca acolo se întuneca extrem de brusc și devreme, pe la orele 19:00. În maxim jumatate de ora se facea trecerea dela lumina la întuneric; știam ca la București, pe la ora 21:00 este înca lumina, în timp ce aici, la ora 19:00 se facea deja bezna. Hanoi este frumos luminat noaptea, iar beculetele atarnate de arbori dau un efect foarte interesant.
Ma reîntorceam pe la 22:00, la fel de ud și reluam ritualul: rehidratare, duș, haine la uscat.
Primul rand de haine se usca pana dimineata, celelalte multe ore mai tarziu.

Dupa primele 3 zile, a aparut și soarele și, credeti-ma, daca pana atunci fusese al naibii de cald, dupa aceea orașul a devenit un iad termic. Daca ploua – iar ploile au fost nu torentiale, cum ma așteptam, ci picurate, mocanești, ca la noi toamna – se facea un piculet mai racoare, dar diferenta nu era atat de mare încat sa te împiedice sa transpiri.

Daca ajungeti cumva la Hanoi, este foarte folositor sa aveti la voi șervetele umede, un mic prosop pentru transpiratie și cat mai multe haine de schimb (șorturi, tricouri, lenjerie), plus o pelerina de ploaie cat mai subtire.
Nu va încurcati cu pantaloni lungi, pulovere, canadiene, ciorapi și pantofi, decat daca știti sigur ca veti avea ocazia sa le folositi, ma refer la situatii cand trebuie sa va îmbracati mai simandicos. Daca nu, renuntati la ele, caci nu veti avea ocazia sa le purtati.

(va urma)


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.