Vietnam subiectiv (3)

Vietnam subiectiv – Mâncarea stradală

Când mă gândeam la Vietnam acum câțiva ani, dorindu-mi intens să ajung acolo, în privința mâncării îmi făcusem planul să gust tot ce se poate gusta și s-o fac, pe cât posibil pe stradă sau în locuri unde mâncarea se gătește tradițional, ca pentru vietnamezi, nu pentru turiști. Numai că, fără să știu, încercam să vând pielea ursului înainte de a ajunge în pădure. Nu ținusem deloc cont de o serie de factori.
Hanoi, Vietnam

Pe atunci eram mai tânăr cu câțiva ani și nu mă aflam în situația de acum, în care doresc să îmi supraveghez cantitatea zilnică de calorii. În plus, eram mult mai curios și mai entuziasmat în ce privește mâncarea; de când am restaurant nu am mai apucat să gătesc ca înainte și nici să mă ocup de blog așa cum obișnuiam. Mintea mea este acum în altă parte, am descoperit între timp berea față de care am avut, în ultimii 2-3 ani o mare curiozitate și un interes constant; pe scurt, mi-am cam pierdut elanul când vine vorba de mâncare.

Cu toate acestea, mă gândeam în zilele premergătoare plecării că am să încerc să gust una-alta, pe alese. Nu luasem însă în calcul clima, extrem de călduroasă și formidabil de umedă.
Hanoi, Vietnam
Dimineața mâncam bine la hotel. Ideea mea era să gust câte ceva prin oraș, în loc de masă de prânz, și că mai mănânc doar seara, pe alese, undeva la un restaurant tradițional vietnamez. Mâncarea la hotel, la micul dejun, era destul de bună și de variată.

Nimic excepțional, totuși. Erau destule feluri occidentale și asiatice. De obicei mâncam fried rice sau fried noodles cu sos de soia si sos iute, presărate cu ceapa și usturoi prăjite și crocante, ceapă verde tocată, alune tocate. Erau gustoase și hrănitoare.
Hanoi, Vietnam
Am mai încercat celebrele supe pho (vietnamezii pronunță fă), dar m-au dezamăgit. Erau total lipsite de aromă și gust, nu se simțea în ele nici pic de anason stelat sau scorțișoară vietnameză, ghimbirul era aproape inexistent și el. Trebuia să dreg bine supa cu sos de pește și sos picant că să aibă ceva gust. Am gustat pho și pe stradă, de altfel, într-un singur loc, și a fost chiar și mai fadă decât cea de la restaurant. După aceste trei încercări, am renunțat. Nu avea niciun rost să mă las dezamăgit atâta timp cât îmi pot face acest fel de supe singur, acasă, mai pe gustul meu.

La micul dejun mai mâncam des fructe, de obicei ananas, pepene galben și verde, papaya, rambutan, fructul pasiunii și fructul dragon, uneori lychi. Sucurile de fructe proaspete erau delicioase și deveniseră preferatele mele.
Hanoi, Vietnam
Ieșeam apoi în oraș, planificându-mi vreo 2-3 ore de turism, urmate de o raită prin mâncarea urmată de o expediție prin ceea ce se gătea pe stradă. Din păcate căldura făcea să nu-mi fie foame deloc și singurul lucru pe care mi-l doream era să beau ceva rece.
Hanoi, Vietnam
Strada este plină literalmente de femei cu cobiliţele lor tradiţionale, care încearcă să vândă fructe, uneori şi legume. Le vezi pe trotuare, printre maşini, traversând strada cu îndrăzneală, oprindu-te pe trortuar ca să te facă să cumperi ceva sau, dacă te văd cu vreun aparat foto, ca să îţi propună să te fotografieze ţinând cobiliţa pe umeri.
Hanoi, Vietnam
Hanoi, Vietnam
Alte mii de astfel de vânzători apelează la biciclete. Fixează pe cadru şi pe şa coşuri late şi joase, ca nişte wok-uri ca formă, pe care le umplu cu fructe.

Marfa lor arată bine, doar că nu prea ai motiv să cumperi; voi explica acest lucru puţin mai jos.
Hanoi, Vietnam
Vietnamezii mănâncă fie în încăperi deschide larg către stradă, fie mai ales direct pe trotuar, în praf și zgomot de claxoane, cu zeci de oameni frecându-se de ei în trecere. Stau pe scăunașe de plastic de 20 cm înălțime și mănâncă chinciți, cu genunchii la gură, la măsuțe nu mai înalte decât un taburet de-al nostru. Sunt destul de înalt și, deși nu sunt gras, am o oarecare corpolență care mă face să nu mă simt deloc comod pe acele scăunele pentru păpuși.
Hanoi, Vietnam
Hanoi, Vietnam
În plus, aproape nimic din ceea ce vedeam pe stradă nu arăta apetisant. Totul părea nu neapărat murdar, dar neîngrijit, ușor slinos. Cei care te serveau aveau unghiile cam negre iar vasele erau spălate de multe ori într-o găleată cu apă rece, mai multe farfurii una după alta. Apoi apa se arunca la canal, se reumplea găleata și se mai spală câteva farfurii. Şi tot aşa…

În fine, recunosc că nu m-a tras deloc inima la masă.
Hanoi, Vietnam
V-am spus că era extrem de cald? O mai spun odată și ori de câte ori aș spune-o tot nu va fi de ajuns. Vietnamezii încercau să lupte cu căldură aducând ventilatoare în stradă, dar abia se simțeau.
Hanoi, Vietnam
Senzația mea a fost că vietnamezii, cel puțin cei din nord, nu au imaginația thailandezilor. În Bangkok găseai la tot pasul mici… să le zic tarabe, unde fructe, curățate de coji, sâmburi, codițe etc. erau tăiate cubulețe, ambalate în pahare de plastic și așezate pe pat de gheață. Era extraordinar să cumperi niște ananas sau mango, cubulețe reci și delicioase; țineai paharul în mână și mâncai folosind o scobitoare lungă, ca cele de cocteil. Primeai și două șervețele, așa că puteai gusta ceva răcoritor și gustos, din mers, fără să te murdărești și fără niciun efort.
Hanoi, Vietnam
Vietnamezii ofereau și ei fructe, dar așa cum le face mama-natură. Nu aveai ce face cu ele decât să le iei acasă, să le speli, să le cureți și să le mănânci acolo. Într-un singur loc am văzut cum vânzătorul curăţa o nucă de cocos pentru un cumpărător. Probabil cineva care poftea apa de cocos, deşi ar fi fost foarte caldă şi dulceagă, cam nerăcoritoare după părerea mea.

Citeste si articolul →   Sunday Grilling – 8 iulie 2012

Oferta de fructe a străzii era deci destul de bogată, dar inutilă pentru cei ca mine.
Hanoi, Vietnam
Mă simţeam în permanenţă transpirat, lipicios, cămăşile şi tricourile se lipeau de mine ca nişte animale de pradă, şortul îmi era ud de parcă făcusem pe mine şi nu-mi era deloc foame. Mai mănâncă omul şi de poftă, nu doar de foame, dar nimic nu-mi făcea poftă.
Hanoi, Vietnam
Nu am văzut nicăieri, ca la Bangkok, tarabe pe care, pe pat de gheață, stau fructe de mare, extrem de proaspete, care sunt gătite în wok-uri, chiar în fața ta.

În Hanoi ți se oferea, de obicei, mâncarea deja gătită; nu aveai idee cum a fost gătită și cât de proaspete erau ingredientele.
Hanoi, Vietnam
Existau şi locuri în care se făceau frigărui sau bucăţi de carne pe grătare cu cărbuni. Unele bucăţi de carne erau misterioase, nu prea ştiai de la ce animal provin, altele erau însă uşor de recunoscut.

Unele dintre mâncăruri gata gătite erau adevărate enigme; câteva chiar m-au făcut să le privesc ca mâţa-n calendar: habar n-aveam ce ingrediente conţineau. Pe stradă nimeni nu vorbeşte engleză şi nimeni nu te poate lămuri. Dacă vrei să depăşeşti acest stadiu de necunoaştere, ideal este să fii însoţit de un localnic.
Hanoi, Vietnam
Cu acest lucru în minte, am căutat pe internet tururi culinare în Hanoi, special pentru turişti. Am găsit câteva, care erau extrem de lăudate. Mi-am notat conştiincios pe hartă locurile menţionate în acele tururi şi m-am dus a doua zi să le fac o vizită, înainte de a face o rezervare la unul dintre aceste tururi. Deşi micile… să le zic restaurante este prea mult, dar nu-mi vine în minte alt nume, erau foarte lăudate pe blogurile vizitate de mine, nu mi-a venit să mănânc acolo. Totul părea slinos, nimeni nu-ţi dădea nicio atenţie, nimeni nu înţelegea ce vrei, iar ce se gătea pe acolo nu m-a atras deloc.
Hanoi, Vietnam
În plus, chiar că nu mă simt atras de pisici şi câini rotisaţi, de penisuri şi testicule de cal fierte, de viermi şi gândaci prăjiţi şi de alte chestii neidentificabile dar pe care, în imaginaţie, le asociam cu chestii la fel de neapetisante. Pe lângă ele grămezile fleşcăite de morning glory, un fel de buruiană, gătite în aburi, servite cu piele de porc fiartă şi “ambalată” într-un sos amidonos, chiar păreau delicatese.
Hanoi, Vietnam
În afară de pho, mai există nişte supe tradiţionale, gelatinoase, îngroşate cu făină de tapioca. Am încercat să mănânc una în prima seară, cea în care chiar am ajuns în Hanoi, şi mi s-a părut cel mai scârbos lucru pe care l-am gustat. Încă a rămas aşa. Textura este după gustul meu de-a dreptul oribilă, mucilaginoasă, gustul lipseşte, aroma este grea şi neplăcură… pe scurt, este posibil să fi fost gătită de un bucătar slab pregătit, dar textura aceea mi-a pus capac. Nu este pentru mine.
Hanoi, Vietnam
Am mâncat de câteva ori la restaurant, gândindu-mă că aerul condiționat îmi va readuce, poate, cheful de a gusta ceva. Nu s-a întâmplat așa. Am comandat de vreo două ori diverse pachețele de primăvară, dim sum, clătite din făină de orez și alte gustări, toate fade și de nemâncat fără să fie înmuiate în sos de soia sau sos picant. Umpluturile pachețelelor și dim sum-ului aveau gust identic (deşi termenul gust este nepotrivit aici, căci el implică ceva, o aromă, un gust, ori ce mi se aducea mie în farfurie era fad şi iar fad, cu “gust” de hârtie creponată), indiferent că le alesesem cu porc, pui, legume sau creveți. Totul părea gătit fără har.
Hanoi, Vietnam
Am mai încercat o terasă la Moose and Roo Smokehouse, în curtea clubului american din Hanoi. M-am dus acolo pentru bere, era singurul loc unde am găsit beri artizanale gustoase. Fuseseră produse la berăria Pasteur Street din Saigon. Le-am întâlnit apoi și în Sa Pa.
Hanoi, Vietnam
Barul oferea vreo zece beri, majoritatea de larg consum, dar şi berile de la Pasteur Street. Altminteri acestea sunt produse tot de americani, trei la număr, care şi-au deschis o berărie artizanală în Saigon.

Citeste si articolul →   Mic concediu Sicilian (3)

Am încercat o IPA și o Saison, foarte bune amândouă, mult peste restul berilor disponibile, cele de larg consum: Hanoi, Saigon, 333, Tiger, Larue sau decât “bia hoi”, berea lor tradiţională, proaspătă, foarte slab alcoolizată, apoasă şi foarte ieftină. Cu toate acestea, deloc demnă de interes, din punctul meu de vedere.
Hanoi, Vietnam
Oricum, cam tot ce am gustat din categoria bere de larg consum a fost de calitate mediocră.

La terasa cu pricina am mâncat sanviciuri cu pulled pork şi unul cu un burger de vită cu măduvă de vită. Carnea a fost gustoasă, nimic de zis, dar construcţiile astea cu carne, salată, sosuri şi legume înghesuite între două jumătăţi de chiflă sunt incomode. Vrând-nevrând (şi chiar că nu vroiam), atunci când muşcai din ele se scurgeau pe masă sucuri şi sosuri, umplutura dintre jumătățile de chiflă tindea să iasă în laterale, trebuie să fii permanent vigilent, să muşti de unde era primejdia mai mare, să te fereşti de stropeli şi scurgeri, să mopuieşti continuu cu şerveţele totul în jurul tău. Gustos, nimic de zis, dar nevietnamez şi mult prea complicat ca să mai repet vreuna din aceste experienţe; doar dacă mi se dă farfurie, cuţit şi furculiţă, altfel nu.

Mă întorceam la hotel pe la orele 14:00, transpirat şi lipicios, şi tot ceea ce doream era să mă rehidratez, să fac un duş şi să-mi schimb hainele. După ce făceam toate acestea, îmi trebuie tărie de caracter să ies de la răcoare şi să mă aventurez din nou în iadul termic de afară. Cu toate acestea, o făceam, dar cu aceleaşi previzibile rezultate.

Preferam să revin la hotel şi să mănânc de seară ceva uşor, însoţit de 2 beri sau 2 pahare de vin alb, toate acestea fiindu-mi oferite gratuit de hotel. Aveam de ales între preparate locale sau occidentale şi chiar am mâncat din toate, exact ceea ce mă tenta în secunda aceea. Nu am mai avut ca altădată, planul de a apela doar la mâncarea locală. Nu pot remarca nimic din bucătăria locală, afară de câteva salate care au fost decente: proaspete, cu ceva ierburi aromate, crocante, cu dressing-uri dulci-acrişoare, la care mai adăugam un pic de sos picant şi un pic de sos de peşte ca să le aduc la gustul meu.

Poate că dacă nu ar fi existat această ofertă, restaurantele locale ar fi avut o şansă suplimentară, dar dată fiind situaţia am lăsat pe alţii mai curajoşi, mai flămânzi şi mai interesaţi de gastronomie să facă parte din clientela lor.

În plus, primele zile am fost singur. Nu sunt o persoană foarte sociabilă, din contră, sunt destul de retras şi prudent în a interacţiona cu necunoscuţi (cu excepţia cazului în care mă aflu în restaurantul meu). Poate dacă aş fi fost însoţit de cineva mai aventuros, m-aş fi lăsat antrenat să mai gust câte ceva; măcar împărţeam cu un prieten şi puteam comenta, face comparaţii, aveam posibilitatea să degust mai multe lucruri până mă săturam.
Hanoi, Vietnam
Cam aceeaşi situaţie a existat şi în Lao Cai, Bac Ha şi Sa Pa, unde am stat câte o zi (aceste oraşe sunt pe traseul făcut de mine în regiunea Sa Pa, cea a satelor naţionalităţilor conlocuitoare din nordul Vietnamului şi cea a culturilor de orez terasate).

Nimic interesant cu o singură excepţie: masa de prânz de la un mic restaurant în Sa Pa. Ni s-au adus la masă vreo 5 feluri de mâncare. Primul din care am gustat a fost o salată de papaya verde, care a fost cel mai bun lucru mâncat acolo.

Excepţională, bine echilibrată, superb aromată cu mentă şi busuioc, un dressing excelent, plină de gust şi textură, răcoritoare şi delicioasă. Celelalte feluri au fost şi ele bune, dar nu la nivelul salatei. Aceasta a fost, pe onoarea mea, excepţională şi îmi pare rău că am început cu ea, fiindcă celelalte feluri au fost nedreptăţite. Gustate primele mi-ar fi plăcut mai mult, dar după ceva excepţional, chiar dacă eşti foarte bun tot pari mai neinteresant.

Nu vreau să credeţi că mâncarea vietnameză nu este interesantă sau gustoasă. Sunt convins că este. Doar că eu nu am avut dispoziţia necesară şi niciun pic de spirit de aventură; în plus, v-am menţionat căldura şi umiditatea? Mergeţi acolo între noiembrie şi martie, căci clima este mult mai îngăduitoare, şi sunt convins că veţi fi mai atraşi de delicatesele locale.


4 comentarii pe “Vietnam subiectiv (3)

  1. cristi-j spune:

    Mie mi-a placut cum ai scris si mi-au placut si mai mult pozele. Cat despre ce ai scris nu poate decat sa-mi para rau. Si ca te-ai schimbat si ca n-ai avut o experienta prea placuta.
    Spune-mi daca mai erau alti turisti straini pe unde mancai tu si daca ei mancau si le placea.

    N-ai facut poze la ce-ai mancat?

    „Poate dacă aş fi fost însoţit de cineva mai aventuros, m-aş fi lăsat antrenat să mai gust câte ceva; măcar împărţeam cu un prieten şi puteam comenta, face comparaţii, aveam posibilitatea să degust mai multe lucruri până mă săturam” – Cred ca m-as fi calificat pentru pozitia asta … hahaha

    „cam tot ce am gustat din categoria bere de larg consum a fost de calitate mediocră” – Asta e stilul berilor asiatice, light, usor baubile si care se potrivesc cu orice. Din cate am observat eu mai exista categoria de beri strong 7-8% importate din Belgia, Olanda si alte tari europene de la marci de care n-ai auzit si care se gasesc doar la doza.

    Legat de ce spune Mihaela mai sus, pentru mine a fost invers, intai am cunoscut mancarurile care-mi plac acasa la ele si abia apoi le-am vazut in emisiuni tv, documentare si youtube sau carti culinare, e o ordine mai fireasca, am avut noroc … hahaha

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Eu nu regret nimic. Viata este asa cum trebuie sa fie. M-am schimbat si a fost, cred eu, o schimbare logica. Poate chiar binevenita.
      Nu am facut poze la ce am mancat, fiindca nu merita. Singura situatie pe care o regret a fost cea cu restaurantul din Sa Pa. Dar dupa nu stiu cate mese mediocre, nici ca m-asteptam la ceva atat de bun; imi lasasem aparatul foto la hotel.

      Stiu cateva persoane, dar nu multe, care s-ar fi calificat pentru pozitia de partener de degustare.

      Asa este, mai erau niste beri germane, dintre care si un dunkel.

  2. Mihaela2 spune:

    Da, cred ca inteleg ce spui, desi la prima vedere eram inclinata sa iti spun ceva de genul ‘pai tocmai asta e ideea, sa incerci sa blend in, sa gusti chiar daca nu stii ce e, mai ales ca uite ce minunatii am vazut ca mancau de pe strada la tv… asa, de ce te mai duci, unde e spiritul de aventura etc etc
    …adevarul e, trait pe propria-mi piele, ca de la tv/carti/net nu simti… aromele! care cateodata chiar se dovedesc a fi o bariera peste care asa nu poti trece, de te miri si tu de tine (de ex. in Hong-Kong am ajuns sa fac o poza cu zoom maxim unei tarabe doar ca sa vad ce era pe ea pentru ca mirosea atat de aiurea ca nu ma puteam apropia nici sa ma uit…pe de alta parte, in alta zi mi-am luat dintr-o piata niste chestii… un fel de chiftelute din … fructe de mare (!) pe care le-am mancat pur si simplu pe trotuar in timp ce o chinezoaica stabilita in State se criza ca nu, pe alea trebuia sa le duc acasa si sa le reprajesc, ca o sa mor de intoxicatie … n-am patit nimic si au fost foarte gustoase, de fapt 🙂
    … Asa ca mie mi se pare important sa nu ne inchidem in urma unei experiente. Sa continuam sa calatorim si sa gustam orice … putem. Ca merita! Worst case, stii acum ca pho-ul tau e cel mai bun pentru tine sau ca in unele cazuri e mai faina mancarea cu influente (de ex. my best pho e unul mancat in Seoul – clar ‘cosmetizat’ si fara legatura cu cel de la mama lui, avand in vedere cele spuse de tine… pe de alta parte ma gandesc acum la altceva: de multe ori ne place un gen de mancare dar cand mergem sa il mancam acasa la el descoperim ca, de fapt, acesta nu are aproape nici o legatura ce ce ne asteptam noi sa fie … chiar asa, ma intreb daca ai avut ocazia sa testezi un bahn mi sau cum s-o numi acel sandwich vietnamez super-popular in toata lumea (eu l-am mancat doar in Copenhaga la un food truck si mi-a placut si chiar ma intrebam ce legatura o mai avea cu originalul…
    Hai ca ti-am facut capul calendar aici 🙂 … oricum, fain ca te-ai dus (recunosc ca eu nu am Vietnam inca pe lista, motivele fiind multe regasite si in cele impartasite de tine). Dar sa te mai duci si in alte locuri! 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Mihaela2: Nici vorba sa ma inchid si sa nu mai experimentez. Fac asta aproape zilnic, chiar daca mult mai putin cu mancare in ultimul timp.
      Cum am mentionat de cateva ori, caldura si umezeala au fost un impediment serios pentru mine. In Asia de Sud-Est trebuie mers in alta perioada. Ultima data in Bangkok, in decembrie, nu am avut nicio problema de felul acesta, Abia asteptam sa merg sa mananc pe strada sau la vreun restaurant mic, dar erau si alte gusturi, alte arome, alte ingrediente.
      In Hanoi, cand vezi pisici sau caini rotisati si expusi la o taraba, nu mai ai chef sa mananci nimic niciodata in viata ta. Inteleg ca este alta cultura, nu condamn nimic, doar observ, dar pentru mine este o bariera greu de trecut. Dureaza ceva pana ti se sterge o astfel de imagine din minte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.