Vinete prajite cu iaurt

Este o reteta condimentata si racoritoare, un fel de alternativa la celebra salata raita (preparata din iaurt si castraveti), asezonata cu un ulei aromat, numit baghaar.
Vinete prajite cu iaurt
Bucatarie: indiana
Grad de dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 5 minute
Timp de gatit:15 minute

Ingrediente:
1 cana cu iaurt
1 lingurita de sare
1 vanata medie, taiata rondele subtiri
2/3 cana cu ulei de floarea-soarelui
1 lingurita de seminte de chimion
6 ardei iuti rosii, uscati

Instructiuni:
Se pune iaurtul intr-un castron si se bate cu o furculita. Se adauga sarea si se amesteca bine. Se transfera apoi intr-o salatiera.

Se incinge uleiul intr-o tigaie mare. Se adauga rondelele de vanata si se prajesc, in transe, la foc mediu, intorcandu-le ocazional, pana ce incep sa se rumeneasca. Se scot din tigaie cu o spumiera si se scurg de excesul de ulei pe prosoape de hartie. Se pastreaza la cald.

Dupa ce toate rondelele de vanata au fost prajite, se micsoreaza flacara si se adauga semintele de chimion si ardeii iuti in uleiul ramas in tigaie. Se prajesc 1 minut, amestecand constant. Se obtine astfel un baghaar (ulei aromat si condimentat).

Se pun rondelele de vanata pe un platou si se toarna iaurtul peste ele. Se toarna apoi deasupra uleiul cu seminte de chimen si ardei iuti. Se serveste imediat.


  1. Tibi spune:

    Interesanta si aparent usor de prepaparat. Ai omis insa cantitatea de ulei necesara. Oricum banuiesc ca e destul de iute daca ma uit la cantitatea de ardei iute asa ca n-o pot prepapra decat in portii pentru o persoana. Nu de alta, dar prietena mea nu mananca atat de iute.

  2. Radu Popovici spune:

    Cantitatea de ulei este trecuta: 2/3 cana.
    Baghaar-ul se prepara in uleiul ramas dupa prajirea vinetelor. Ardeii iuti uscati nu dau foarte multa iuteala baghaar-ului, chiar daca ii folosesti pe toti. Sunt convins ca prietena ta nu va fi tentata sa muste din ei, iar uleiul fiind suportabil de iute nu va cauza probleme. Pune-i ei mai putin baghaar peste vinete, sau, daca vrei sa fii foarte prudent, foloseste doar jumatate din ei.

  3. Marius Delaepicentru spune:

    Radu, uite o idee. La vară poate ar merita încercat, pe lîngă chimen, puţin cumin (chimion turcesc) pisat, şi amestecat cu iaurtul. Ar fi un accent ce trimite mai direct cu gîndul în India.

    • Radu Popovici spune:

      Ai dreptate. La noi insa, adica in Romania, aproape nu se face deosebire intre chimen si chimion. Ceea ce se foloseste drept chimen, este cel mai adesea, de fapt, chimion. Noroc cu magazinele turcesti si arabesti, la ele gasesti chimionul etichetat corect. Oricum, ambele condimente au gust destul de asemanator, si reteta este delicioasa in ambele variante.

  4. Marius Delaepicentru spune:

    Stai niţel, să ne-nţelegem. Chimen e totuna cu chimion. Chimen e în sud, chimion în ardeal. Uneori i se spune şi secărică, iar în trecut se folosea la prepararea rachiului omonim.

    În schimb, cuminul este o cu totul altă umbeliferă, foarte înrudită cu chimenul, are seminţele identice, şi nu-ţi dai seama de diferenţă pînă nu striveşti între măsele cîteva seminţe. Cuminul este unul din componentele importante din multe feluri de curry. Nelipsit din amestecul garam masala. Ia de curiozitate un pliculeţ/ flacon pe care scrie indubitabil cumin, şi te vei îndrăgosti de el. Mirosul e mai puternic decît cel al chimenului. Te va surprinde însă că nu are iuţeala chimenului, iar aroma e ceva mai greu de descris. E ceva mai… „animalică”.

    • Radu Popovici spune:

      Unul este Carum carvi (chimen), celalalt este Cuminum cyminum (chimion), plus mai sunt alte vreo 2-3 varietati, toate inrudite, toate din Apiaceae (Laserpitium siler, Trachyspermum ammi, Bunium persicum). Tocmai spuneam ca exista multe confuzii, mai ales ca unii mai numesc si feniculul „chimen dulce”.
      Cuminul este numit chimen, celalalt este chimion. Cel putin asa am intalnit in toate lucrarile culinare ce descriu condimente.

  5. Marius Delaepicentru spune:

    Aoleu! Acum găsii aici că pe turceşte cuminul e kimyon. Ai dreptate. E ca şi cu ţigla şi cărămida. Ambele vin din turcă, numai că sensul e pe dos. Poate de aceea ar fi mai nimerit să-l numim: fie cumin (pronunţat cumin) ca în engleza (fie ea britanică sau indiană) fie să-i zicem chimion turcesc, ca în antebelic. Pentru că dacă-l lăsăm chimion, se va confunda întotdeauna cu chimenul.

  6. Marius Delaepicentru spune:

    Exact! DEX a fost întocmit în perioada de „austeritate culinară”. Iată cum încă mai plătim autarhia regimului comunist, la 20 de ani de la prăbuşire.

    • Radu Popovici spune:

      Si inca asta nu e tot. Confuzii sunt si cu cimbru, menta, coriandru, scortisoara, piper. Pentru lemongrass si wasabi nu aveam nume in fondul lingvistic, dar si unde aveam, s-au facut „adoptii” din engleza, asa cum le-a tunat importatorilor sa scrie pe ambalaje. De pilda, ruccola, desi exista denumirea voinicica… si mai sunt si alte cazuri.

  7. Marius Delaepicentru spune:

    Poate că discuţiile despre onomastica şi calitatea ingredientelor ar merita un capitol separat. Într-atît de mare e harababura.
    Trebuie să spun că cimbrul de grădină e de negăsit în Japonia. De aceea, folosesc origan. Logic, „thyme” (cum ar veni, cimbrişor sau lămîioară) ar fi fost mai aproape de ceea ce-mi doresc. Dar de cîte ori am cumpărat, am dat de ceva imposibil de folosit. Are un miros atît de violent, încît, cel puţin mie îmi miroase a mucegai. Nici la subdozare nu scap de el. Parcă ar fi un amestec de salvie, rozmarin şi dafin prost. Cum ziceam, folosesc origan în loc de cimbru de grădină. Am cumpărat un plic de „oregano”, iar cînd l-am deschis, am găsit pleavă de coriandru, amestecată cu frunză de coriandru. Pe semne, căzături de la maşina de decorticat, măturate şi puse în pungi. Aspectul nu diferea mult de origan. E doar niţel mai argintiu, mai afînat, cam ca măghiranul. Şi nu era de la un distribuitor minor, ci de la un ditamai colosul. Acuma, nu le pot cere japonezilor să fie chiar experţi în condimente, întrucît bucătăria japoneză nu este una a aromelor puternice. Dar deosebirea era flagrantă. Să-l reclam, nu-mi venea. Aşa că-l folosesc şi eu în proporţii mici, ca aromă ascunsă, în aluaturile de cîrnaţi şi de sarmale.

    Cred că multe ţepe îşi iau importatorii japonezi, iar, în lipsa unui specialist în mirosuri, le pun în vînzare fără prea mari scrupule, bazîndu-se şi pe lipsa de expertiză a cumpărătorului.

  8. Hooda spune:

    Eu fac ceva asemanator cu reteta postata, e un fel de mancare arab, sosul il fac cu menta verde, usturoi, iaurt, lamaie, piper pe care il torn peste vinetele prajite.

    • Radu Popovici spune:

      @Hooda: Da, atat arabii, cat si indienii, au preluat multe retete de la persani, iar arabii au preluat si de la indieni. Cine stie, poate ca aceasta reteta a urmat si ea intortocheata cale a filiatiei dinspre persani spre arabi + indieni, sau direct dinspre indieni catre arabi.

  9. Hooda spune:

    Da aveti dreptate, exista multe feluri comune celor trei popoare. De exemplu raita si biryani care sunt comune atat arabilor cat si indienilor.

  10. dan spune:

    ai facut tu asa ceva? sa prajesti cuminul (sau orice) in uleiul in care ai prajit vinetele? am doua dubii legate de chestia asta: intai, ca vinetele absorb cam cit ulei le dai. Iar daca le prajesti in mai mult ulei decit vor absorbi, uleiul ala care ramane va fi cam ars; nu prea vad cum merge sa-l pui in mancare. Poate imi scapa mie ceva…?

    • Radu Popovici spune:

      @dan: Da, am facut asa ceva, si nu doar eu. Au mai incercat si altii reteta. Am prajit chimenul in uleiul ramas dupa ce am prajit vinetele. Nu le lasi sa absoarba cat le tin balamalele, le lasi doar cat se rumenesc putin, la foc destul de viu, adica nu au nevoie de prea mult timp. Uleiul nu are nici el timp sa se arda. Incearca si ai sa vezi ca-ti iese.

  11. dan spune:

    problema e ca am incercat… si nu prea ma prind cum poti praji vinetele ca lumea si sa iti ramana totusi uleiul ne-ars. Poate doar daca folosesti foarte mult ulei (deep-fry?)… caz in care pastrezi doar o mica parte la sfarsit pentru condimentare cu cumin..? asa n-am incercat ce-i drept.

    • Radu Popovici spune:

      @dan: Pai, sigur ca este vorba despre deep-fry, doar se foloseste o cantitate maricica de ulei, cam 160 ml (2/3 cana). In ce proveste link-ul dat de tine, acolo este o reteta de vinete insotite de raita, extrem de racoritoare si gustoasa. Varianta mea le alatura baghaar-ului; este o varianta ce poate fi mai picanta. Ambele variante sunt super, ca mai toata bucataria indiana, una dintre preferatele mele.

  12. Carmen-Ana spune:

    turcii sunt meseriasi in a prepara vinata in 40 de feluri,iar noi romanii (adica si eu) suntem lesinati dupa retetele lor.indiferent ca sunt coapte,fripte,fierte,pasate ,cu sos,fara sos,murate … uite acum rad si mustacesc : ce bine… ca ne-au cotropit !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.