Un amic, mare pasionat de bere, britanic (adica provenind dintr-o zona in care berea este un element definitoriu si o mandrie civica) mi-a spus, la un moment dat, despre Vitus: „It is as good as a beer can be”. Adicatelea, este o bere cum nu se poate mai buna.
Si, zau, a avut mare dreptate. Dupa mine, la putina experianta pe care o am, Weihenstephaner Vitus Weizenbock este o bere de top mondial, una dintre cele mai bune din din lume la acest stil. Este o bere exceptionala, perfecta in toate sensurile cuvantului, extraordinar de satisfacatoare; am baut-o de zeci de ori si voi continua s-o „abordez” ori de cate ori am ocazia. Ma face sa simt ca viata este frumoasa, imi da energie, ma motiveaza, asa cum o face orice lucru la care nu ai schimba nimic.
Va spun asta din timp, ca sa nu va mire punctajul pe care i l-am dat.
Denumire: Weihenstephaner Vitus Weizenbock
Tip: ale
Stil: weizenbock (combinatie de weissbier cu bockbier)
Producator: Bayerische Staatsbrauerei Weihenstephan, Germany. Mai multe amanunte despre berarie, gasiti aici.
Sf. Vitus, dupa legenda, originar din Sicilia, a murit ca un martir in anul 303, in timpul persecutiilor exercitate asupra crestinilor de imparatii Diocletian si Maximian. Ziua sa este sarbatorita pe 15 iunie si este considerat sfantul patron al actorilot, comediantilor, dansatorilor si… epilepticilor. Se spune ca poate proteja credinciosii de fulger, atacurile animalelor si de… somnul prea indelungat, orice o fi insemnand asta.
Infiintata de Sf. Korbinian in anul 720, abatia care mai tarziu s-a numit Weihenstephan a fost, initial, dedicata Sf. Vitus, de unde si numele acestei beri.
Ambalaj
Weihenstephaner Vitus mi-a parvenit ambalata in sticla de 500 ml, de culoare bruna, de forma standard.
Eticheta are forma dreptunghiulara, cu fond brun-inchis. In centru se afla un oval cu fond alb, ornamentat cu auriu, in treimea superioara este prezenta sigla berariei, destul de asemanatoare cu blazonul casei de Wittelsbach si al landului Bavaria, si inscriptionata cu Weihenstephaner Vitus Weizenbock
Eticheta guler are si ea culoare bruna, cu rame albe si aurii, si contine o vigneta cu sfantul Vitus si inscriptia Weizenbock.
Capacul este de tip coroana, de culoare alba cu rama aurie. In centru este tiparita sigla berariei cu inscriptia Garantierte Reinheit, Weihenstephaner
Alcool: 7,7%
Temperatura de servire: 12-14 °C
Pahar: tip sonda
Malturi: grau si orz
Observatii diverse
Este o combinatie a stilurilor weizenbier si bockbier, practic o bere de grau nefiltrata, maturata prin procedeul „lagering”, la temperaturi apropiate de 0 °C.
Aspect
Culoarea berii este superba, aurie, usor laptoasa dar parca radiind lumina. Berea este pacloasa datorita continutului de drojdie. Are, ca toate berile de grau, un cap foarte imbelsugat, format din spuma alba foarte fina, cu o retentie buna. In timp scade, lasand dantele pe peretii paharului.
Aroma
Ehei, mi-as dori sa fiu poet. Poate doar asa as reusi sa exprim in cuvinte senzatia olfactiva lasata de aceasta bere. Aroma sa este subtila si placuta, complexa si misterioasa. Pe langa acestea, tipica berilor bavareze care contin malturi de grau si drojdiile specifice.
Aroma este o combinatie de caramel, banane, cuisoare, guma de mestecat, paine, piersici, cu note fine usor citrice. Amareala este foarte discreta, iar alcoolul, in mod surprinzator pentru concentratia sa, extrem de bine integrat, ascuns in spatele aromelor provenite de la malturi, drojdie si hamei.
Gust
Gustul este… divin. Puteti rade daca doriti, dar mai intai gustati-o.
Gustul unei Vitus replica aroma destul de bine. Se simt banane, caramel, citrice, cuisoare, piersici. Amareala exista doar atat cat sa ofere o „coloana vertebrala” celorlalte gusturi; foarte bine echilibrata cu dulceata malturilor.
Senzatie gustativa
Corpolenta acestei beri este medie. Ceva mai robusta decat o weissbier, dar nu cu mult. Carbonatarea este mai slaba decat la weissbier, as caracteriza-o ca fiind slaba spre medie. Senzatia pe care o lasa in cavitatea bucala este una catifelata, onctuoasa, foarte complexa.
Postgustul este lung si destul de intens. Are un start dulce-fructat amaru si un finis dulce si usor acrisor, cu note lejere amarui si fructate.
Impresie generala
Avem de-a face cu o bere foarte buna. As zice ca este o bere de exceptie. Totul este unde, cat si cum trebuie sa fie. Dupa mine, este perfecta. Desi este destul de alcoolizata, aceasta bere este racoritoare si se bea foarte usor; ceea ce poate fi o problema, daca scapa de sub control.
Te poti ameti fara sa-ti dai seama.
Ca remarca, pe masura ce berea se incalzeste in pahar, parca gustul de citrice (si aroma, de fapt) devine mai pregnant.
Desi este racoritoare si proaspata, merge bauta lent, mai curand asa cum ai degusta-o. Nu merge deloc data pe gat rapid, doar ca sa te racoresti. Pentru asta este mai buna o pils, o helles sau o kristall. De asemenea, este o bere care se potriveste foarte bine cu mancarea. Imbina versatilitatea unei Hefe Weizenbier cu robustetea unei bockbier. Este o bere care se poate bea oricand, indiferent de sezon; poate cu ceva mai multa grija atunci cand vremea este foarte calduroasa.
Note:
AROMA 10/10 ASPECT 10/10 GUST 10/10 SENZATIE 10/10 GENERAL 10/10
Calificativ: 50/50
Explicatii referitoare la calificative:
Exceptionala: 45-50
Foarte buna: 40-44
Buna: 35-39
Modesta: 30-34
Slaba: 25-29
Foarte slaba: 20-14
Oribila: <19 Împerechere cu mancare:
Spuneam mai sus ca o bere weizenbock este o combinatie de weizenbier cu bockbier. Ca atare, este o bere versatila, care se potriveste destul de bine cu toate preparatele cu care ai putea asocia o weissbier. Chiar daca aceste potriviri nu sunt intotdeauna perfecte, ele sunt indeajuns de bune ca sa va produca placere.
O bere weizenbock este tare, dar in pofida acestei tarii ramane o bere proaspata si lasa o senzatie “light” in cavitatea bucala, astfel ca o mare parte din preparatele care se potrivesc cu o weizenbier (exceptandu-le doar pe cele mai delicate) vor sta destul de bine langa Vitus. Nu mai reiau discutia despre imperecherile dintre Weihenstephaner Hefe Weissbier si mancare, caci le gasiti aici.
Ceea ce voi povesti in randurile urmatoare, se refera la asocierile specifice pentru Vitus, cele datorate corpolentei sale, cantitatii mai mari de alcool si aromelor de caramel si fructe. In definitiv, acestea sunt cateva elementele care o diferentiaza de o weizenbier.
Carnea gatita in tigaie, pe gratar sau la cuptor, fie ca vorbim despre pui, curcan, porc, carnati sau vita, cu aromele sale caramelizate, este un insotitor firesc al acestei beri. Aromele de caramel, ale unei Vitus fac fireasca aceasta alaturare.
Cantitatea mai mare de alcool si plusul de corpolenta fac ca o weizenbock sa mearga bine cu preparatele pe baza de miel si de vanat, mai ales daca acestea sunt alaturate sau gatite in sosuri pe baza de fructe sotate sau gatite inabusit. O weizenbock vine cu propriile sale arome fructate si este indeajuns de robusta ca sa tina piept carnii.
Aromele de caramel ale berii isi vor gasi ecou in carnea insasi. Aceasta este, de obicei, rumenita si caramelizata la suprafata.
Mancarea indoneziana, servita alaturi de nelipsitele sambaluri, cu aromele lor iuti, picante, dulci si sarate, se potriveste bine cu Vitus. Dulceata adusa de malturi se transforma intr-un ecou al zaharului din mancare, tot ea echilibreaza bine notele sarate si picante, iar iuteala este tinuta in frau de corpolenta berii.
Deserturile pe baza de ciocolata si fructe ca stafide, mere, piersici, banane, pere si gutui usor caramelizate (o tarta Tatin de exemplu) cu conditia sa nu fie foarte dulci, sunt delicioase alaturi de o Vitus.
Prajiturile, tartele si torturile cu lamai, mandarine si portocale sunt si ele o imperechere foarte buna.
Patiseria cu branzeturi si stafide, cea cu marmelada de portocale, cu citrice, checurile cu fructe uscate etc. sunt parteneri buni ai unei Vitus.
Nu as alatura o Vitus unui sos acrisor pe baza de iaurt, rosii sau tamarin, decat daca este “temperat” cu o cantitate corespunzatoare de zahar.
De asemenea, as evita alaturarea sa cu salatele ale caror dressing-uri sunt acrisoare; pentru ele avem weizenbier. Daca insa dressing-urile sunt ceva mai dulcege, lucrurile se schimba imediat.
Salut,
Iti urmaresc de mult timp blogul, si apreciez f mult partea culinara, mergand la sigur cand am nevoie de inspiratie. Am observat ca de ceva vreme au intrat berile in meniu, si nu pot sa nu remarc aproape acelasi traseu initiatic pe care l-am avut si eu, incepand cu belgienele – Orval si Rochefort 10, adevarate simfonii de simturi – , continuand cu germanele weizenbock -Schneider Tap 6, Weihenstephan Vitus, trecand prin porterele englezesti si scotiene – Fuller London Porter, William Brothers Midnight Sun-, si momentan stationand in aleurile si ipa-urile englezesti/scotiene – Brew Dog 5AM Saint, Jackhammer, Punk IPA, Oakham Citra, Inferno, Green Devil, Williams Brothers Joker IPA
Astept cu interes sa ajungi in zona aceasta geografica, si sa ti citesc parerea despre berile mai seci, amare si cu extraordinar de mult hamei.
@Dorin Mihai: Am ajuns deja in zonele de Porter, Stout si IPA; am deja facute recenziile a peste 60 de beri, unele chiar dintre cele enumerate de tine; le va veni randul la un moment dat sa intre in blog.
Am avut sansa sa pot gusta o gama larga de beri europene, nu si americane sau canadiene din pacate. Sunt mai inaintat in domeniul berii decat o arata postarile de pana acum. 🙂
Corect, hefe weizen. 🙂
Cei de la Weihenstephaner au citeva beri de super calitate. Adica toate sunt foarte bune, dar vreo 4-5 dintre ele sunt perfecte, sau pe aproape.
Pe cind si Korbinian?
@memphis: Pe foarte curand. Vitus mi se pare perfecta, dar Korbinian este preferata mea. Un doppelbock superb.
Asa este, Weihenstephaner lucreaza la o calitate excelenta. Si au anuntat pe site niste noutati. Tare sunt curios sa le incerc.
Cunosc bine berea asta. Exceptionala, ai dreptate. Mai mult weizen decit bock, fiindca ofera aroma si gust de banane, miere si mirodenii si nu de caramel si fructe negre. Mi-ai facut pofta! 🙂
@memphis: De fapt, mai mult hefe weizen decat bock. 🙂
Este nefiltrata, ceea ce ii da un pic de plus de corpolenta si de gust. Cu adevarat o bere de exceptie si aproape ca nu-mi vine sa cred ca se gaseste la supermarket si costa sub vreo 7 lei sticla de 500 ml.
Ai putea sa imi spui in ce supermarket ai vazut cu mai putin de 7 lei? Pe aici am vazut doar in Auchan si era aproape 10 lei.
@cristi-j: Am verificat chiar acum pretul. Eu il iau de la distribuitor cu 6,62 + TVA, adica 8,2 lei. Cred ca imi ramasese in minte acest 6,62 si uitasem ca mai exista si nesuferitul TVA. Chiar si 9 lei este un pret bun, dupa mine. Sunt o multime de beri mai scumpe si care nu imi plac la fel de mult.