Ca sa vedeti cat de mica este lumea si cat de mult este influentata fiecare cultura culinara de cele cu care vine in contact, va voi prezenta astazi o reteta foarte simpla si care va este familiara.
Este vorba despre “keftedakia”, adicatelea chiftelute grecesti traditionale, ruda mai mica a chiftelelor ceva mai maricele ca dimensiune, numite “keftedes”. Sufixul “akia” inseamna, in limba greaca, “mic”.
Deci keftedakia denumeste niste keftedes mici. Dimensiunea lor este asemanatoare cu cea a unei nuci. Traditional, ele sunt asezonate cu ierburi aromate, precum patrunjel si menta. In rest, reteta vi se va parea foarte cunoscuta.
Denumirea “chiftea” provine din limba turca, “köfte”. La randul lor acestia au preluat reteta si denumirea de la persani, prin intermediul arabilor. Tot ei au adus-o, probabil, in Grecia.
In India, exista chiftele numite “kofta”, preluate tot de la persani, care le numeau “koofteh”. Bineinteles, lista de ingrediente difera de la tara la tara, conform resurselor disponibile si cutumelor locale, inclusiv cele religioase.
Cum ziceam mai sus, lumea este mica si invatam continuu unii de la altii. Va propun, de aceea, sa incercati si varianta greceasca, si asta fiindca menta da acestor chiftele o savoare aparte. Serviti-le alaturi de un sos de iaurt, cum este tzatziki si veti vedea ca sunt formidabile pe vreme calduroasa. reusesc sa va sature si sa va racoreasca in acelasi timp.
Bucatarie: greaca
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 20 minute
Timp de gatit: 15 minute
Ingrediente:
1 kg carne de vita, tocata
1ceapa mare, tocata marunt
o mana sanatoasa de frunze proaspete de menta, tocate marunt
1 legatura de patrunjel proaspat, tocat marunt
2 felii de paine alba, inmuiate in lapte
1 lingura de ulei de masline
1 ou intreg
1 cana cu faina
1 1/2 cana cu ulei pentru prajit
sare
piper negru, proaspat macinat
Instructiuni:
Se stoarce bine painea inmuiata in lapte. Se amesteca apoi cu menta, patrunjel, ceapa, carne, ulei de masline, ou, sare, piper. Se modeleaza apoi, din pasta obtinuta, bile mici, de dimensiunea unei nuci.
Se tavalesc chiftelutele prin faina, pana ce se acopera uniform. Se scutura excesul de faina si se prajesc in ulei incins, pana ce se rumenesc frumos si uniform. Se scot pe prosoape de hartie, ca sa se scurga de ulei. Se servesc apoi cu paine si tzatziki si feliute de lamaie.
Nota:
Grecii folosesc la prajit tot ulei de masline. Am tot auzit repetandu-se prin presa si la televizor o prostie, si anume ca uleiul de masline extra virgin nu ar fi potrivit pentru gatit, fiindca se descompune in compusi toxici. Probabil ca nimeni nu a luat in considerare experienta milenara a grecilor si nimeni nu a consultat un tabel cu punctul de fumegare al uleiurilor pentru gatit.
Daca ar fi facut asta, ar fi vazut ca uleiul de masline extra virgin incepe sa fumege, adica sa se arda si sa dezvolte intr-adevat unii compusi toxici, pe la 210 °C.
Cele mai multe metode de gatit depasesc rareori 200 °C. Doar procedeul numit “stir-fry” sau coptul painii ori al blatului de pizza, ori altele asemenea.
Prajirea in baie de ulei, adica procedeul folosit la gatitul chiftelelor, are loc pe la 175-185 °C, adica intr-o plaja de temperaturi foarte sigure.
Intr-adevar, nu vad rostul gatitului cu un ulei de masline extra virgin de foarte buna calitate, care este scump si prin prajire isi cam pierde aroma. In niciun caz, insa, gatitul cu ulei de masline extra virgin nu este periculos, ci doar ineficient economic. Asta la noi in tara, caci in tari mari producatoare de ulei de masline, ca Grecia, Spania, Italia, Turcia, Maroc, Portugalia etc. pretul uleiului, raportat la puterea de cumparare a publicului, este mult mai convenabil.