Istoria un pic altfel (2)

Cea mai veche supa din lume

Am citit zilele trecute un articol în varianta online a publicatiei “Daily Mail” despre arheologii chinezi, care au descoperit ceea ce pare a fi o supa veche de 2400 de ani. Aceasta era “sigilata” într-un vas de bronz cu trei picioare, gasit într-unul dintre mormintele aflate în apropierea vechii capitale Xian.

Cea mai veche supa din lume Sursa foto: www.handmadecharlotte.com
Sursa foto: www.handmadecharlotte.com


Vasul masura circa 20 de cm înaltime si 25 cm diametru si a fost folosit la prepararea si servirea carnii. Arheologii au raportat faptul ca vasul continea cateva oase, iar lichidul capatase o culoare verde, din cauza oxidarii suferite de bronzul din care era fabricat vasul.

Mormantul, ca si vasul în sine, fusesera foarte bine izolate si închise ermetic, astfel explicandu-se faptul ca lichidul nu s-a evaporat. Arheologii chinezi erau entuziasmati de faptul ca aveau de-a face cu prima supa în care gasisera oase si sperau ca studierea în continuare a mormintelor de langa Xian sa aduca informatii importante referitoare la cultura culinara din perioada Statelor Razboinice (475-221 î.H.). Aceasta descoperire nu este de ultima ora. Daca nu ma însel, articolul cu pricina fusese publicat în “Daily Mail” prin 2010.

Informatia mi s-a parut interesanta, dar mi-am dat imediat seama ca aceasta supa, desi veche de 2400 de ani, nu putea fi cea mai veche supa facuta de om. Mi-am pus atunci întrebarea care ar putea fi aceasta si daca a fost descoperita o supa mai veche decat cea de la Xian. Am gasit un raspuns un pic neasteptat, pentru mine.

Desigur, supa nu poate fi cel mai vechi preparat culinar gatit de om, caci aparitia ei a putut fi posibila doar dupa aparitia vaselor potrivite fierberi, adica unele rezistente la flacara si etanse. Unii arheologi afirma, la modul general, ca s-au gasit dovezi ca supa s-ar fi putut prepara înca de acum 20.000 de ani, dar lucrurile nu sunt, se pare, chiar clare în aceasta privinta.

Ceea ce pare sa se stie este ca prima supa facuta de om provine de acum circa 8.000 de ani si continea, ca ingredient principal, oase de… hipopotam. Alaturi de acestea, la prepararea supei se mai folosisera vrabii, legume, linte si diferite tipuri de asezonatori, probabil ierburi si unele mirodenii care se gaseau local.

Din pacate, desi am gasit multe surse online ce mentioneaza aceasta supa, ba chiar este inclusa si într-una dintre cartile din biblioteca mea, anume în “A curious History of Food and Drink”, a lui Ian Crofton, nimeni nu pare a sti unde anume a fost descoperita si de catre cine, ca sa nu mai zic cine a gatit-o sau mancat-o. Nici chiar cartea amintita, o lucrare cat se poate de serioasa, nu indica în mod special o sursa a acestei informatii.

Citeste si articolul →   Gazpacho de capsuni

Este posibil ca supa sa provina din Africa de sud si centrala, unde este astazi aria maxima de raspandire a hipopotamilor. Este la fel de posibil ca supa de hipopotam sa fie o inventie raspandita de cineva intentionat pe internet si preluata apoi de o multime de alte surse, capatand astfel o legitimitate aparenta.

Chiar nu stiu daca supa aceasta este, sau nu, reala. Putem lua la rand ingredientele si sa le discutam foarte pe scurt.
Lintea a aparut acum 9.000 -13.000 de ani în Orientul Apropiat. Nu este imposibil ca ea sa fi ajuns în 1.000 – 5.000 de ani pana în Africa de sud si centrala.

Vrabiile, folosite si ele ca ingredient, sunt pasari mici, denumite generic, pe care nu am avut cum sa-l traduc altfel. De fapt, înrudite cu vrabiile si purtand aceeasi denumire generica sunt zeci de tipuri de pasari de talie mica, inclusiv unele provenind din Africa. Nu cred ca acum 8.000 de ani acestea sa nu fi fost disponibile.

Legume, fructe si radacinoase erau si ele usor disponibile local.

Ierburile aromate se gaseau, presupun, cam peste tot, mai ales ca nu se specifica nicaieri care sunt acelea.

Mirodeniile, de asemenea nespecificate, ar fi putut fi locale, ca piperul melegueta (denumit si grauntele paradisului, piper de Guineea etc.) sau kani (cunoscut si sub denumiri ca semintele lui Selim, piper de Senegal etc.), posibil susan, tamarin, sau, poate, o mirodenie disparuta între timp, ca silphium. Nu este imposibil nici ca mirodeniile din Asia sa fi fost deja cunoscute. Oceanul Indian nu era de netrecut nici în acea perioada si se cunosc rute comerciale foarte vechi care ajungeau din India în estul Africii, trecand prin teritoriile care astazi apartin de Oman, Yemen si Arabia Saudita.

Cercetarea ingredientelor face ca o astfel de supa, dincolo de posibilul gust, aspect si calitate nutritionala, sa fie posibila.

Este, oare, hipopotamul comestibil? Bineînteles. De altfel, cred ca acum 8.000 de ani se manca aproape orice, atata timp cat oamenii puteau supravietui.

Citeste si articolul →   La masa cu stramosii - Grecia Antica (4)

Din cate am putut afla, prima reteta despre modul în care se gateste carnea de hipopotam provine dintr-o carte numita “The Albert N’yanza, Great Basin of the Nile”, aparuta în 1867. Reteta a fost culeasa de exploratorul englez Samuel Baker, în perioada cand descoperea lacul Albert, în 1864. Conform autorului cartii, carnea de hiopopotam este acceptabila, iar grasimea este atat de dulce, încat poate fi mancata cruda, alaturi de un relish picant si acrisor.

Nu am gustat niciodata carne de hipopotam si nici nu cunosc pe nimeni care s-o fi facut. Mai mult, pot afirma ca, probabil, nu o voi gusta niciodata. Dupa unele surse, hipopotamul este greu de vanat, caci este un animal foarte inteligent, violent si extrem de rapid, în ciuda corpolentei, iar carnea sa nu merita efortul, caci exista mai multe tipuri de vanat net superioare ca textura, gust si aroma si mai usor accesibile.

Nu cred ca hipopotamul era vreo delicatesa nici acum 8.000 de ani. Cel mai probabil supele acestea primitive se gateau din tot felul de resturi aflate la îndemana, practic orice putea aduce un aport nutritional ca proteine, grasimi, carbohidrati si fibre: oase, grasime si bucati provenite de la diferite animale medii si mari, animele si pasari mici, insecte, broaste, serpi si soparle, legume, fructe, leguminoase, radacinoase, seminte, cereale etc.

Iata ca am tot povestit aproape doua pagini si, cel putin eu, nu am ajuns la nicio concluzie. Nici nu cred ca am fi putut-o face. Cea mai veche supa descoperita ar putea fi cea de hipopotam, chiar m-as bucura sa fie, caci îmi suna ciudat si exotic, sau nu.

Oricum, sunt convins ca cea mai veche supa de carne trebuie sa fi fost preparata din oasele, grasimea si carnea unui animal salbatic. Nici porcul si nici puii, de fapt nici caii, camilele, ratele, gîstele etc. nu se domesticisera înca acum 8.000 de ani; doar vitele, oile si caprele erau deja tovarasi ai omului de vreo 2.500 -3.000 de ani, dar cum posibilitatea de a prepara supe exista de acum 20.000 de ani, este mult mai probabila folosirea unui animal salbatic.

2 comentarii pe “Istoria un pic altfel (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.