Dorada cu sos de lamaie

Imi place mult dorada si de aceea cumpar ori de cate ori mi se iveste ocazia. Asa se face ca am acum prilejul sa va ofer o reteta foarte simpla, tipica acelor carciumioare pe care le putem intalni pe coastele Mediteranei.
doradaSosLamaie - Dorada cu sos de lamaie 1 - Retetele lui Radu

Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 5 minute
Timp de gatit: 20 minute

Ingrediente:
2 dorade, circa 800 g in total
sare
piper negru, proaspat macinat
1 lamaie
1 ardei iute rosu
1 catel de usturoi
2-3 linguri de ulei de masline extra virgin
1 lingurita de zahar
3-4 fire de patrunjel proaspat, tocate
cateva felii de lamaie, pentru ornat
frunze proaspete de patrunjel

Instructiuni:
Se curata pestii de intestine si se spala cu grija. Se scurg bine. Se sareaza si se pipereaza in interior si pe exterior. Se asaza pe o tava de copt, captusita cu folie de aluminiu, se ung cu putin ulei si se frig sub grill-ul cuptorului, timp de 10 minute pe fiecare parte, sau pana sunt facuti.

Intre timp se rade coaja lamaii. Se indeparteaza, folosind un cutit foarte ascutit, membrana alba, amaruie, de sub coaja. Se taie apoi printre membrane, deasupra unui vas care capteaza sucul, iar feliutele obtinute se toaca.

Se taie rondele jumatatea inferioara a ardeiului iute; acestea se pun deoparte, pentru ornat. Jumatatea superioara se curata de seminte si se toaca marunt. Se piseaza apoi intr-o piua, impreuna cu usturoi si sare.

Se incinge restul de ulei intr-o tigaie. Se adauga lamaie tocata, suc de lamaie, zahar si mixtura de ardei iute si usturoi. Se gateste, amestecand pana ce se dizolva zaharul. Se ia de pe foc tigaia, se adauga patrunjel tocat si se amesteca bine.

Citeste si articolul →   Pachetele de primavara cu sos nuoc cham

Se servesc pestii pe farfurii calde, stropiti din belsug cu sos de lamaie. Se orneaza cu frunze proaspete de patrunjel si feliute de lamaie.

17 comentarii pe “Dorada cu sos de lamaie

  1. OvidiuM spune:

    Delicioasa reteta. Am incercat-o in seara aceasta. Pot sa recomand insa ca pestele sa fie facut direct pe grilul cuptorului si nu in folie de aluminiu, pt ca se prinde prea usor si strica oarecum aspectul. Iar pt 2 dorade, cantitatile pt sos trebuie dublate fata de cele din reteta de mai sus. Foarte buna reteta.

    • Radu Popovici spune:

      @Ovidiu: Daca ungeti pestii cu putin ulei, nu se lipesc. Asta garantat. In ce priveste cantitatea de sos, asa cum am gandit eu reteta este de ajuns. Daca insa va place sa serviti pestii cu mai mult sos, nu este nicio problema. Sau poate pestii dvs au fost mai mari?
      Indiferent insa de cantitatea de sos dorita, ma bucur ca reteta v-a placut.

  2. RamonaA spune:

    A fost pranz pt. personalul de la lucru, de cele mai multe ori e grill si separat punem la prãjit ulei de mãsline cu usturoi si coriandru. Am fãcut la cuptor vineri, am condimentat pestele cu piper alb si sare , separat se pune la cãlit in ulei de mãsline ceapa, ardei,rosii , usturoi putin vin alb.Se pune peste peste si se da la copt, intre timp carofii se prãjesc pe jumãtate si se adaugã la peste.Asta e reteta clasicã 🙂

  3. Katze spune:

    Hallo,
    Cu vreo 10 zile in urma am gatit dorada, acum e musai sa cumpar din nou, reteta e pe gustul meu. Si mie imi place mult dorada!
    O zi frumoasa
    Katze

    • Radu Popovici spune:

      @Katze: Intotdeauna pisicilor (pisica=Katze; in limba germana toate substantivele se scriu cu litera mare) le-a placut pestele. Ma bucur ca nu faci exceptie. 🙂

  4. alison spune:

    deosebit de rafinata, sosul cu lamiie si ardeiul iute sigur ii da un touch sprintar. si mie imi place dorada, iar aici am gasit inca o sugestie de a o gati, thanks! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.