Sunt convins ca acest titlu va face sa va puneti cateva întrebari. Poate fi destul de tentant pentru unii si ciudat pentru altii, dar sper ca niciunii sa nu fiti dezamagiti de restul articolului; acesta se refera la o activitate a curvelor care are legatura cu domeniul culinar, nu cu cel al meseriei lor. Se spune despre prostitutie ca ar fi cea mai veche meserie din lume; eu am convingerea ca cea de bucatar este ceva mai veche. Totusi, dupa cum spun unii, este posibil ca prostitutia sa aiba micul ei aport la crearea minunatei bucatarii italienesti. În spatele acestei introduceri mai ciudate se ascunde, de fapt, intentia mea de a va vorbi despre sosul cunoscut sub numele “alla puttanesca”.
Termenul “alla puttanesca” înseamna, literalmente, “al curvelor” sau “asa cum fac curvele”. “Puttanesca” ar proveni de la “puttana”, care înseamna “curva”. În fine, persoanele sensibile pot înlocui cuvantul “curve” cu “prostituate”, dar mie mi se pare mai nostima prima varianta. Cel mai celebru preparat alla puttanesca este “spaghetti alla putttanesca”, adica paste preparate cu un sos picant-sarat, obtinut din ingrediente tipice sudului Italiei.
Servit în general alaturi de paste, acest sos este un amestec picant de rosii, ceapa, capere, masline negre, ansoa, oregano si usturoi, toate gatite în ulei de masline. Un preparat care are alaturata mentiunea “alla puttanesca” semnaleaza ca este servit cu acest sos.
Nu se stie sigur cum si cand a aparut sosul “alla puttanesca”. Unii spun ca a fost inventat în secolul al XVIII-lea, la Napoli, de o “madame”, adica patroana de bordel, care încerca sa atraga clientii cu spaghete servite alaturi de acest sos picant, robust, plin de culoare si de aroma. Probabil, în pretul prestatiei profesionistelor era inclusa si o masa, ceea ce este mereu un bonus atragator. Practic, spaghetele aromate trebuiau sa joace rolul de momeala pentru clienti; iata o interesanta gaselnita de marketing.
Sincer, îmi place aceasta legenda, care se încadreaza între povestile ce fac farmecul bucatelor traditionale si sper sa fie adevarata. Sosul este oricum robust, lipsit de fineturi inutile, cu gust si aroma puternice, colorat atatator, asa cum te-ai astepta sa placa clientilor obisnuiti ai unui bordel situat în rau-famatul Cartier Spaniol din Napoli, recrutati dintr-un amestec pestrit si pitoresc de marinari, hamali, docheri si soldati.
Exista însa si alte pareri. Conform unor istorici culinari, prima mentiune despre “sugo alla puttanesca” provine abia din 1961, dintr-un roman italienesc ce mentioneaza “spaghetti alla puttanesca come li fanno a Siracusa” (spaghete de-ale curvelor, asa cum se fac ele la Siracusa).
Conform Sindicatului Fabricantilor Italieni de Paste, sosul “alla puttanesca” a devenit popular în anii ’60.
Editia din 1971 a “Cucchiaio d’argento” nu contine o reteta cu acest nume, dar contine doua oarecum similare: “spaghetti napolitane alla partenopea” si “spaghetti alla siciliana”.
Dupa Annarita Cuomo, redactor la “Il Golfo”, un ziar care circula în insulele italienesti Ischia si Procida, “sugo alla puttanesca” a fost inventat în 1950 de Sandro Petti, co-proprietarul restaurantului “Rancio Fellone”, din Ischia. Inventia s-a produs atunci cand, aproape de ora închiderii, Petti a fost invadat de un grup de prieteni flamanzi. Restaurantul ramasese aproape fara ingrediente, iar Petti le-a spus ca nu are cu ce sa le prepare o masa. Prietenii erau însa prea flamanzi ca sa fie oameni de înteles, iar unul dintre ei i-a sugerat: ”Facci una puttanata qualsiasi”, adica “fa si tu orice porcarie poti”. Caci “puttanata”, desi deriva si el din “puttana”, înseamna si lucru fara valoare, sau ceva usor de preparat, fara bataie de cap.
În acel moment Petti mai avea doar patru rosii, doua masline si cateva capere, care au devenit ingredientele de baza ale sosului. Mai tarziu, Petti a inclus acest preparat si în meniul restaurantului sub denumirea de “spaghetti alla puttanesca”.
Reteta de baza
Usturoiul tocat, ceapa taiata cubulete (cum se serveste printre italo-americani) si ansoaua (ingredient omis de variantele napolitane) sunt sotate în ulei de masline. Se adauga apoi ardei iute tocat, masline, capere, rosii tocate si oregano, alaturi de sare si piper negru. Se reduce mixtura prin mijotare (fierbere lenta, pe la 85-95°C) timp de 10-20 de minute, functie de cantitatea de sos preparata. Odata ce sosul este gatit, se toarna peste spaghetele fierte al dente. Se presara deasupra patrunjel si se serveste.
Unii bucatari mai adauga si ton (sau somon) gatit, chiar înainte de a turna sosul peste paste, venind astfel cu un surplus de proteine si facand preparatul mai satios.
Reteta poate varia, deci, dupa gustul fiecaruia. În cele mai multe cazuri sosul este sarat (de la ansoa, si masline), acrisor (de la capere si rosii), picant (de la ardeii iuti) si aromat (de la usturoi, oregano si ceapa). Se poate servi nu doar cu spaghete – desi acestea sunt varianta cea mai obisnuita – ci si alaturi de alte paste ca penne, bucatini, linguine si vermicelli.
Cum si mie îmi plac preparatele mai robuste, varianta mea preferata este cea puternic condimentata, în stil, as zice, sicilian, cu ansoa, masline si capere, la care se adauga ardei iute, usturoi, oregano si ceapa. Pentru un plus de gust adaug si 1-2 linguri de pasta de rosii si cateva rosii-uscate-la-soare tocate marunt. Bineînteles, nici patrunjelul nu lipseste.
Stiam de acest sos, insa nu l-am gustat niciodata, nici macar in pelegrinarile mele in Italia. Am sa-mi satisfat insa curiozitatea, chiar am de toate in frigider. Se cere o portie 😉
@Claudia: Se pare ca n-ai inteles. Sosul este mai mult pentru barbati. Este strict interzis sa mananci singura. 🙂
Radu, te urmaresc aproape zilnic, desi nu comentez des asta fiindca nu prea am ce spune. Cultura mea in domeniu este abia la inceputuri si ma multumesc deocamdata sa-mi iau notite. Vreau sa-ti multumesc pentru felul in care prezinti gastronomia. Reusesti uneori s-o faci mai captivanta decat un roman politist.
Foarte nostim articolul si abia astept sa incerc si eu sosul asta. O fi si afrodisiac?
@mircea: Sosul nu stiu daca este afrodisiac, dar stiu ca pastele sunt bune pentru un efort sustinut. Le mananca atletii inainte de cursa, caci pastele dezvolta energia treptat si poti depune efort constant mai mult timp. Fetele alea se gandeau si la ele, nu doar la clienti. 🙂
🙂
Ha,ha,ha!!
Sigur ca au mai mancat si altceva dar, cand erau mai ocupate faceau probabil la repezeala o “puttanesca”. Nu uita ca aveau nevoie si de relaxare. Nu cred ca se relaxau in bucatarie 🙂
@katze: Adevaratele meseriase se relaxeaza cu clientii. Am citit si eu despre asta.
Hallo,
uite cum trezesti curiozitatea si dorinta de a gati aceasta “puttanesca”.
Exista atatea teorii despre aceasta reteta, cred ca nu e de mirare, numele spune totul.
In 1950 bordelurile erau proprietate statala, iar prostituatele angajate la stat. In concluzie, avand doar o zi pe saptamana liber le lipseau posibilitatea de a cumpara des alimente proaspete. In schimb aveau o rezerva de rosii conservate+capere+sardele+paste. Se pare ca in aceasta perioada a fost mancarea lor zilnica.
Aceasta este una din teorii, pe langa cele enumerate de tine.
Oricare ar fi teoria si legenda acestei retete, la urmatoarea tura de cumparaturi voi achizitiona si ansoa, lipseste din camara…:)))
O zi frumoasa
Katze
@Katze: Interesanta si teoria asta. N-am intalnit-o inca. 🙂 Chestia cu lipsa timpului pentru cumpararea de alimente proaspete este o exagerare si face probabil parte din miturile urbane. Fetele nu lucrau chiar clipa de clipa, iar pe langa bordeluri era intotdeauna aciuata o fauna diversa. Oricand se putea repezi cineva pana in piata sa mai cumpere un dovlecel, broccoli, cartofi, orez etc. Chiar si daca ar fi fost asa cum spune mitul, tot se mai puteau prepara si alte mancaruri din lucrurile din camara, cu paste sau altceva.
🙂
intrigant titlul! foarte bine scris articolul! …si o pofta de zile mari pentru o portie de paste!…daca au si pasta de rosii deja le trec la favorite!!!
@ophelia1983: Atunci musai sa aiba si pasta de rosii. 🙂
sunt sigur ca ghicesti ce tocmai am mancat ! a fost o varianta foarte aproape de varianta ta preferata , cea de la sfarsitul articolului , cu extra pasta de rosii si rosii uscate la soare . nu am avut ansoa dar am pus (in spiritul retetei) in plus niste paprika afumata . si de data asta nu am pus prea mult sos asa ca s-au simtit si pastele … hehehe … un gust foarte robust , puternic , cu destule nuante dar nu cu subtilitati , hotarat si rustic , un caracter puternic de femeie care stie ce vrea .
@cristi-j: Corect. Acest gen de retete sunt cele pe care le prefer, de oriunde ar proveni ele.
am venit sa citesc comentariile si aici!
@mitinita: Bine ai facut. 🙂
frumoase povesti !
imi plac mult pastele si deci imi plac multe sosuri dar asta e unul dintre preferate si l-am facut de multe ori doar ca de obicei nu pun ansoa . si mai am o problema , cam acopar gustul pastelor in acest caz si fac puttanesca alla spaghetti .
si poate scrii un articol si despre sensul propriu al titlului … hehehe
@cristi-j: Pai tu crezi ca puneau ansoa degeaba? 😀
Bun articol. Mi-a placut mult. Si eu prefer povestea napolitana. este mult mai nostima.
@doru: Suntem macar doi, atunci. 🙂
Dar vreun sos “in stilul sotiei” exista? Sunt curioasa. 🙂 Mi-a placut articolul, am ras si am aflat lucruri noi.
@simina; Toate celelalte sosuri sunt in stilul sotiei. 🙂
Felicitari pentru articol. Foarte inspirat si nostim. Ma surprinde cum prind unele preparate, relativ noi, si ajung in legenda. este al doilea exemplu pe care il vad in blogul tau, de la herbes de provence inventat pe la 1970 la puttanesca inventata in 1950. Mai este deci loc pentru diverse mici inventii.
@toni: Ai dreptate. Totusi, imi este greu sa cred ca nu a mai preparat nimeni un astfel de sos pana in 1950. Ingredientele sunt extrem de populare in sudul Italiei si precis le-a mai combinat cineva inainte. Nu a avut insa inspiratia sa-l numeasca “alla puttanesca”. Cred ca numele face toti banii in cazul acesta.
Oricum, mie imi place mult mai mult povestea cu fetele din Napoli decat cea cu patronul din Ischia. 🙂
Si eu ma asteptam la altceva judecind dupa titlu. :)) Mi-a placut articolul si a fost distractiv.
@Laura: Stiu ca exista si multe curve in bucatariile de astazi, dar ma bucur ca articolul nu te-a dezamagit, desi trata altceva. 🙂
Bun articol, atractiv, scris bine si cu umor, combinand istoria cu anecdotica. Aproape ca o nuvela. 🙂 Imi place mult combinatia propusa de tine.
@memphis: Ma bucur ca ti-a placut. Varianta mea de sos este intr-adevar una cu gust puternic, plina de culoare si aromata. Ca sfat, daca o foloseste cineva, sa nu prepare prea mult sos, caci ar acoperi gustul pastelor. Pana la urma gatim spaghetti alla puttanesca, nu invers. Spaghetele trebuie sa fie dominante, iar sosul trebuie doar sa le puna in valoare, nu sa le acopere gustul.
corect! titlul tau cred ca e cel mai potrivit! heheh, ne hlizim si noi de dimineata, na, acuma, si tu :))
@Zazuza: Da, asta e culmea, dupa ce ca eu vin cu curvele dupa mine, tot eu am pretentii la seriozitate. 🙂
replica era pt. radu…
@zazuza,:) e si asta o varianta “feminina”!:)
si tu acum,doar e un act de creatie si traducerea…:)
cand am vazut titlul credeam ca e vorba despre altceva , nu intram in detalii ca o sa se supere lumea :)).
@ Alison: sau “spaghete in stilul damelor de consumatie” :)), si variatiunile pot continua.
@alison & zazuza: Uite, am gasit un alt titlu: “spaghete in stilul oamenilor politici”. Va place?
In alta ordine de idei, ma asteptam sa comentati ceva mai legat de gatit. 🙂
durule!:)
putem spune si “spaghete in stilul femeilor usoare”,suna mai…feminin! 🙂
@alison: Ai auzit undeva de “spaghetti delle donne leggere”? 🙂 Italienii sunt duri, nu eu. Eu doar respect adevarul.